Cum învățăm copilul cu TSA să facă cereri?

De cele mai multe ori, părinții își doresc ca propriul copil să vorbească, să spună ce își dorește. La fel de des se poate întâmpla ca din dorința de a nu supăra copilul, de a nu-l face să plângă, părintele să-i dea acestuia tot ceea ce știe că își dorește. Astfel, limbajul copilului poate fi unul absent sau slab dezvoltat.

La copiii cu tulburare din spectrul autist întîrzierile care apar pe aria limbajului și comunicării  sunt foarte des întâlnite. La nivelul acestora pot apărea deficite care au efecte negative asupra copilului, acesta fiind incapabil să își satisfacă nevoile personale și să achiziționeze alte abilități cognitive specifice vârstei. În egală măsură, se pot ivi dificultăți la nivelul abilităților de socializare și chiar apariția unor comportamente indezirabile. De aceea, este important să îl învățăm pe copil să ceară. Primul tip de cerere al unui nou născut este plânsul și este o aptitudine esențială pentru supraviețuire. Pe măsură ce copilul crește, cererile sale vor deveni din ce în ce mai specifice iar abilitățile sale de a cere  trebuie să țină pasul cu această evoluție.

Formularea cererilor este un element crucial în abordarea axată pe comportamentele verbale. Se bazează pe satisfacerea unei nevoi și este fundamentat pe motivație. Copilul trebuie să fie motivat să ceară ceva, fie de foame, fie dintr-o dorință de alt gen. Copilul vrea suc, îl cere și îl primește. Cererea oferă un beneficiu pozitiv imediat.

Stimularea și dezvoltarea abilităților de a cere reprezintă elementul central care stă la baza dezvoltării limbajului și a abilităților de comunicare ale copilului.

Etape în dezvoltarea primelor cereri:

1. Cereri de obiecte:

• Promovarea cererilor: terapeutul manipulează un obiect și așteaptă copilul să manifeste interes (arată cu degetul către obiect, se întinde către obiect, urmărește obiectul cu privirea). Poziționați-vă la nivelul copilului, încercați să-i captați contactul vizual și repetați numele obiectului. În cazul în care nu ați reușit să-i captați atenția la prima încercare, repetați de aproximativ două-trei ori, după care oferiți obiectul dorit.
• Cereri în prezența obiectului cu echoic: țineți în mână sau manipulați unul din obiectele/alimente preferate, așteptați copilul să devină interesat de acesta și spuneți numele obiectului. Este posibil ca la începutul programului să fie necesar să repetați de mai multe ori numele obiectului până când veți obține un răspuns din partea copilului.
• Cereri spontane în prezența obiectului: plasați obiectele/alimentele preferate în aria vizuală a copilului, astfel încât să le poată vedea, dar să nu poată avea acces la ele. Așteptați copilul să devină interesat de unul dintre itemi. În cazul în care copilul nu manifestă preferință pentru itemul prezentat, schimbați itemul sau încercați mai târziu.
• Cereri spontane în absența obiectului: copilul cere obiectul/alimentul preferat fără ca acesta să se afle în câmpul vizual.

2. Cereri de acțiuni: materialele necesare se stabilesc în funcție de preferințele copilului. Acțiuni precum: gâdilă-mă, prinde-mă, învârte-mă, nu necesită materiale specifice, însă pot fi create situații care să necesite manipularea anumitor obiecte pentru a obține întăritorul: deschide, împinge, apasă, suflă.

Putem folosi exemplul unui copil de 3 ani și jumătate diagnosticat recent cu autism. Copilul poate să spună câteva cuvinte, dar nu cere, nici măcar dacă obiectele pe care le vrea sunt la vedere. Cum cererea obiectelor care sunt la vedere este mai ușoară decât a acțiunilor sau obiectelor care sunt în afara câmpului vizual, ne vom concentra pe a-l învăța pe copil să ceară vocal obiectele la vedere.

O greșeală care se face uneori când îi învățăm pe copii să ceară este folosirea de cuvinte ca dă, mai mult și te rog. Copiii învață că, dacă vor ceva, pot să spună mai mult, iar lucrul respectiv le va fi dat. Dar, nu învață cum să ceară efectiv un obiect. În loc de asta, învață-l pe copil cum să ceară un obiect efectiv aflat la vedere și care, în cele din urmă, va fi scos din câmpul vizual.

Important de reținut este faptul că, dacă un copil obișnuit va învăța să ceară după numai câteva încercări, un copil cu întârzieri în dezvoltare poate să aibă nevoie de sute sau mii de încercări pentru a învăța să ceară. Preocuparea principală este să-i asigurăm micuțului, pe parcursul zilei, o mulțime de ocazii de a face acest lucru. Practic, ținta noastră va fi să-i dăm copilului sute de oportunități de a realiza cereri, în fiecare zi. Aceasta înseamnă că va trebui să creem o atmosferă în care el să fie motivat să ceară lucruri în mod frecvent.

Așadar, atunci când abilitatea de a cere este dobândită, aceasta îi va permite copilului să dețină mai mult control asupra mediului înconjurător, stimulând motivația copilului de a demonstra cât mai des comportamente verbale și permițând dezvoltarea abilităților de interacțiune socială.

Bibliografie

• ” Motivație și recompensă”, Robert Schramm.
• “ Terapia axata pe comportamentele verbale”, Tracy Rasmunssen, Mary Lynch Barbera

Program de Terapie în Sistem Centru de Zi – Centrul Delfinul pentru copii cu autism, Bacău – Asociația Betania

Autostimulările la copiii cu TSA

Autostimulările presupun executarea de mișcări repetitive și/sau manipularea obiectelor în mod repetitiv. Pentru copiii cu autism, autostimularea este un comportament extrem de puternic și perturbant care este preferat în locul altor activități.

Pentru a întelege autostimulările este important să reușim să identificăm funcția comportamentelor, adică motivele pentru care acestea apar.

Există patru funcții ale comportamentelor observabile:

1. Obținerea unui lucru
2. Obținerea atenției
3. Scăparea sau evitarea dintr-o situație neplăcută
4. Autostimularea.

În cazul autostimulărilor, întărirea este produsă chiar de comportamentul în sine, care produce senzația respectivă.

 Stimularea poate implica cele 5 simțuri: olfactiv, vizual, auditiv, kinestezic sau tactil. Pentru copilul cu TSA, autostimularea este considerată o caracteristică definitorie a comportamentului său.   

Comportamentele autostimulatoare iau diverse forme, care pot fi grupate în următoarele categorii:

Nivelul 1. Comportamentele autostimulatoare ce implică doar corpul:

1. Comportamente autostimulatoare care implică ochii: clipitul în mod repetat, se uită cu ochii pe jumătate închiși, își dă ochii peste cap, privește îndelung la lumini intermitente.
2. Mișcări mari ale corpului: se învârtește în cerc, merge pe vârfuri, merge înainte și înapoi, sare sau țopăie, aleargă stereotip și fără direcție, își scutură repetat capul, se masturbează.
3. Comportamente autostimulatoare care implică mâinile: își flutură mâinile sau aplaudă în mod repetat, își plimbă degetele pe diverse suprafețe, își freacă mâinile, își închide și deschide palma.
4. Comportamente care implică gura: stă cu mâna în gură, se joacă cu saliva, își linge buzele, respiră în ritmuri diverse, plescăie limba.
5. Autostimulare auditivă și gustativă: miroase și linge obiectele și oamenii, vorbește ca un copil mic, țipă încontinuu, îngână sau cântă, scoate sunete fără sens.

Nivelul 2. Presupun o modificare a mediului înconjurător, astfel încât acesta să producă semnale senzorial-perceptive.

1. Folosirea sau manipularea necorespunzătoare a obiectelor pentru a produce stimulare senzorială. De exemplu, copilul aliniază obiectele în șiruri, le învârtește sau le răsucește, le rupe.
2. Folosirea aparent corespunzătoare a obiectelor pentru a produce exclusiv stimulare senzorială. De exemplu, în mod repetat copilul aprinde și stinge becurile, deschide și închide ușile, aprinde și stinge televizorul, se încalță și se descalță.

O metodă de a reduce comportamentul autostimulator este întărirea comportamentului adecvat social. Atunci când crește frecvența altor comportamente, autostimulările pot scădea ca ocurență și intensitate. În mod similar individul poate oscila între diverse forme de autostimulare, astfel încât dacă o stimulare este suprimată, alta se poate dezvolta (de exemplu, suprimarea leagănului poate duce la intensificarea fluturării mâinilor).

Auto stimulările nu sunt un motiv de îngrijorare decât atunci când interferează cu învățarea, au ca rezultat marginalizarea, sau sunt periculoase.

Bibliografie:

• “Educarea persoanelor cu întârzieri de dezvoltare” – O. Ivar Lovaas
• https://autismvoice.ro/autostimularile-in-tsa-ce-sunt-cand-apar-cum-intervenim-asupra-lor/

Program de Terapie în Sistem Centru de Zi

Centrul Delfinul pentru copii cu autism, Bacău

Asociația Betania

Utilizarea instrumentelor logopedice ARK Therapeutics în terapia tulburărilor de limbaj și vorbire

Noile tendințe moderne sociale au dus la apariția a  mai multe tulburări  de pronunție în rândul copiilor, asupra cărora, metodele clasice de intervenție nu mai sunt suficiente.  Specialiștii în domeniul terapiilor de limbaj recomandă folosirea instrumentelor ajutătoare atunci când metodele clasice de ameliorare și remediere nu dau rezultate. Îmbinarea metodelor  terapeutice vechi cu cele noi, se face prin folosirea unor noi instrumente necesare antrenării și  dezvoltării aparatului fonoarticulator. Unele dintre instrumentele logopedice folosite în cadrul terapiei sunt cele de la Ark Therapeutics, denumite ARK’s Z Vibes și Z Grabber.

Funcția acestor instrumente logopedice este de a stimula cavitatea bucală, de a ajuta în procesele de masticație și deglutiție și în tulburările senzoriale. Acestea, îmbunătățesc tonusul muscular oral și senzorial oral, ele fiind concepute pentru a fi folosite cu vibrații, unde aceste instrumente creează un nou nivel de stimulare orală, care duce la o conștientizare mai bună a mișcărilor specifice, realizate de mușchii obrajilor, de mandibulă, de buze și de mușchii limbii în actul vorbirii, precum și în activitatea de masticație și deglutiție. În anumite cazuri, unii copii pot fi mai puțin receptivi la vibrații decât alții. Vibrațiile chiar pot deranja la început, de aceea este necesar un timp mai îndelungat de acceptare. Introducerea instrumentelor în cadrul terapiei trebuie să se facă treptat, într o manieră ludică, astfel încât copilul să le accepte cu plăcere.                                 

Instrumentele  din gama Z Vibe se pot folosi în hiposensibilitate, când copiii nu sunt conștienți de componentele aparatului fonoarticulator sau în hipersensibilitate, pentru desensibilizare orală. Totodată, exercițiile de stimulare orală contribuie la scăderea gradului de salivare, o problemă destul de des întâlnită în ultimii ani, în rândul copiilor.

Beneficiile Z-Vibe

• Crește gradul de conștientizare orală
• Scade sensibilitățile orale
• Calmează
• Emiterea corectă a sunetelor
• Predă abilități de mușcat și de mestecat
• Dezvoltă abilități motorii orale
• Îmbunătățește igiena orală
• Lucrează asupra abilităților de scriere și a nevoilor motrice senzoriale

Durata și intensitatea exercițiilor cu instrumentele Z Vibe , diferă în funcție de diagnostic și obiectivele urmărite. În același timp, terapia motorie senzorială realizată cu aceste instrumente, în scopul îmbunătățirii  vorbirii și a masticației și deglutiției, trebuie aplicată împreună cu alte metode de intervenție  terapeutică. Terapia oral motorie senzorială în logopedie este ca o piesă de puzzle, care completează tabloul recuperării.

Sursa: V. Olarescu. (2022). Fundamentele Logopediei (Vol. 1.). Garmont Studio. Chișinau

Serviciul de Terapie Logopedică

Centrul Delfinul pentru copii cu autism, Bacău

Formarea și dezvoltarea abilităților specifice mesei

In general, copiii cu autism dobândesc cu întârziere abilitățile elementare de autoservire. Mai rar, dar mult mai frecvent decât populația generală, acești copii au o gamă foarte restrânsă de preferințe alimentare și manifestă o intoleranță extremă față de multe alimente, din pricina texturii, culorii sau mirosului lor.  În cazul în care copilul dumneavoastră mănâncă foarte puține alimente, atunci prioritatea trebuie să fie asigurarea unei alimentații sănătoase.

Unul din cele mai importante lucruri pe care le puteți face pentru copilul dumneavoastră este să-l învățați să mănânce singur. Mâncatul este esențial pentru supraviețuire și este o abilitate pe care majoritatea copiilor o pot dobândi. Totodată, poate fi una dintre cele mai ușor de predat abilități adaptive, întrucât mâncarea este un motivator pentru cei mai mulți dintre noi. Hrănirea independentă permite nu doar creșterea și dezvoltarea fizică, ci și participarea la multe situații sociale în care sunt implicați copiii. Aniversările și petrecerile de vacanță au în centru consumul de mâncare.

Copilul nu trebuie doar să învețe să mănânce singur, ci și să dobândească o gamă largă de abilități specifice mesei, de pildă să stea la masă, să folosească tacâmurile, să se servească dintr-un castron sau dintr-o farfurie.

Învățați copilul să stea la masă

Mulți copii au probleme la masă pentru că refuză să stea jos mai mult de câteva minute. Pentru părinți, este foarte important ca copilul să mănânce bine, de aceea nu acordă prea multă atenție statului pe scaun. Unii părinți îi lasă pe copii să se plimbe prin casă în timp ce mănâncă și le oferă gustări pe aproape tot parcursul zilei. Permisiunea de a “ronțăi” mereu câte ceva face imposibil un orar previzibil de masă și spulberă senzația de foame. Copiii  obișnuiți să ronțăie consumă cantități mari de gustări fără calități nutritive și nu sunt flămânzi când se servește masa. Pe scurt, este foarte important să vă învățați copilul să stea la masă în timp ce mănâncă și să-i oferiți mâncare doar la ore fixe.

Strategia meselor scurte

Dacă aveți un copil care nu stă la masă mai  mult de câteva secunde, începeți cu mai multe mese scurte oferite pe tot parcursul zilei. Este indicat să îi dați mâncăruri care îi plac foarte mult, împărțite în porții mici. Fiecare porție alcătuiește o masă scurtă; la început, puneți-i în farfurie o porție care să poată fi consumată foarte repede, într-un interval de timp egal cu timpul în care copilul rămâne, de obicei, așezat la masă. Într-un fel, durata mesei se acomodează la intervalul de atenție al copilului. Acesta este însă doar un punct de pornire. Măriți treptat porția de mâncare, oferindu-i copilului și mâncăruri mai puțin plăcute alături de cele preferate, și creșteți așteptările pe care le aveți de la el, în ceea  ce privește perioada cât stă la masă. Porțiile mici oferă în plus avantajul că încurajează copilul să comunice pentru a cere mai multă mâncare.

Utilizarea tacâmurilor

Vă încurajăm să începeți cu o abilitate care este adecvată vârstei, pe care copilul este important să o învețe acum și față de care a arătat un oarecare interes sau pricepere. De exemplu, folosirea lingurii, deoarece lingura este una dintre primele ustensile pe care copiii învață să le folosească. Oferiți copilului prompt-ul necesar, eliminându-l treptat până când copilul demonstrează că poate duce independent lingura la gură. După ce copilul a dobândit  abilitatea de a folosi lingura fără ca mâncarea să-i cadă din aceasta, putem introduce furculița și folosirea șervețelului pentru a se șterge.

Cele mai bune rezultate se pot obține printr-o abordare lentă, metodică, care evaluează în permanență progresul și care operează modificări pe baza unei analize obiective a datelor.

Tulburări senzoriale specifice și generalizate

Mulți copii cu dizabilități de dezvoltare au reacții senzoriale anormale față de lucruri banale. Unii sunt hipersensibili și reacționează exagerat, în timp ce alții sunt sub reactivi, având reacții foarte slabe la stimuli puternici.

Sensibilitatea la texturi

Copiii cu autism refuză, în general, piureurile sau alimentele moi, trecând direct la alimentele tari, crocante, care devin alimentele lor preferate. După ce copilul se obișnuiește cu o anumită textură, poate refuza complet texturi vechi.

Sensibilitatea la gust

Copiii cu autism au, de obicei, o preferință puternică pentru o anumită aromă sau un anumit gust. Încercați să îmbogățiți gustul mâncării cu plante aromatice, condimente sau alte arome care nu modifică textura.

Preferința sau aversiunea puternică față de o anumită culoare

Culoarea și aspectul mâncării nu sunt considerați, de obicei, factori care pot afecta dorința copilului de a mânca. Unii copii cu autism pot avea însă reacții puternice la vederea unei anumite culori și pot alege sau respinge alimentele în funcție de culoare. La fel de importantă pentru ei poate fi culoarea farfuriei, a lingurii sau a altui tacâm. Dacă astfel de aversiuni devin extrem de problematice, este necesar să introduceți un program de creștere a toleranței la culoarea și ambalajul alimentelor.

În cazul copiilor cu autism, progresul este rareori un urcuș constant. De obicei, perioadele de progres sunt urmate de zile sau de săptămâni de stagnare. Copilul poate avea nevoie de luni de zile pentru a deprinde cele mai elementare abilități. Nu vă îngrijorați foarte tare dacă nu observați nici un progres major după primele două săptămâni de lucru. Aveți răbdare și continuați să lucrați programul în timpul fiecărei mese de peste zi. Dacă progresul nu se produce nici după trei sau patru săptămâni, s-ar putea să fie nevoie să ajustați programul (de ex., să găsiți recompense mai bune sau să încercați alte prompturi).

Sursa: Abilități de autoservire la persoanele cu autism – Jablonski, Amy Dr.; Anderson, Stephen R., dr.

Centrul Delfinul pentru copii cu autism, Bacău

Serviciul de Terapie in Sistem Centru de Zi

Terapia  ocupatională prin arte combinate

Scopul principal art-terapeutic constă în armonizarea personalității prin dezvoltarea capacității exprimării individuale și autocunoașterii.

Predarea cererilor la copiii cu Tulburare de Spectru Autist(TSA)

Se cunoaște faptul că întârzierile care apar pe aria limbajului și comunicării sunt foarte des întâlnite la copiii cu tulburare din spectrul autist. Deficitele la nivelul limbajului și comunicării au efecte negative asupra copilului, acesta fiind incapabil să-și satisfacă nevoile personale și să achiziționeze alte abilități cognitive specifice vârstei. De asemenea, pot apărea dificultăți la nivelul abilităților de socializare și chiar apariția unor comportamente problemă.

Astfel, este important să-l învățăm pe copil să ceară. Plânsul este prima cerere al unui nou născut și este o aptitudine esențială pentru supraviețuire. Pe măsură ce copiii cresc, cererile lor devin din ce în ce mai specifice, iar abilitățile lor de a cere trebuie să țină pasul cu această evoluție.

Formularea cererilor este un element crucial în abordarea axată pe comportamentele verbale. Se bazează pe satisfacerea unei nevoi și este fundamentat pe motivație. Copilul trebuie să fie motivat să ceară ceva, fie de foame, fie dintr-o dorință de alt gen. Copilul vrea suc, îl cere și îl primește. Cererea oferă un beneficiu pozitiv imediat.

Stimularea și dezvoltarea abilităților de a cere reprezintă elementul central care stă la baza dezvoltării limbajului și a abilităților de comunicare ale copilului.

Etape în dezvoltarea primelor cereri:

1. Cereri de obiecte:

• Promovarea cererilor: terapeutul manipulează un obiect și așteaptă copilul să manifeste interes (arată cu degetul către obiect, se întinde către obiect, urmărește obiectul cu privirea). Poziționați-vă la nivelul copilului, încercați să-i captați contactul vizual și repetați numele obiectului. În cazul în care nu ați reușit să-i captați atenția la prima încercare, repetați de aproximativ două-trei ori, după care oferiți obiectul dorit.
• Cereri în prezența obiectului cu echoic: țineți în mână sau manipulați unul din obiectele/alimente preferate, așteptați copilul să devină interesat de acesta și spuneți numele obiectului. Este posibil ca la începutul programului să fie necesar să repetați de mai multe ori numele obiectului până când veți obține un răspuns din partea copilului.
• Cereri spontane în prezența obiectului: plasați obiectele/alimentele preferate în aria vizuală a copilului, astfel încât să le poată vedea, dar să nu poată avea acces la ele. Așteptați copilul să devină interesat de unul dintre itemi. În cazul în care copilul nu manifestă preferință pentru itemul prezentat, schimbați itemul sau încercați mai târziu.
• Cereri spontane în absența obiectului: copilul cere obiectul/alimentul preferat fără ca acesta să se afle în câmpul vizual.

2. Cereri de acțiuni: materialele necesare se stabilesc în funcție de preferințele copilului. Acțiuni precum: gâdilă-mă, prinde-mă, învârte-mă, nu necesită materiale specifice, însă pot fi create situații care să necesite manipularea anumitor obiecte pentru a obține întăritorul: deschide, împinge, apasă, suflă.

Să folosim exemplul unui copil de 4 ani diagnosticat recent cu autism. Copilul poate să spună câteva cuvinte, dar nu cere, nici măcar dacă obiectele pe care le vrea sunt la vedere. Cum cererea obiectelor care sunt la vedere este mai ușoară decât a acțiunilor sau obiectelor care sunt în afara câmpului vizual, ne vom concentra pe a-l învăța pe copil să ceară vocal obiectele la vedere.

O greșeală care se face uneori când îi învățăm pe copii să ceară este folosirea de cuvinte ca dă, mai mult și te rog. Copiii învață că, dacă vor ceva, pot să spună mai mult, iar lucrul respectiv le va fi dat. Dar, nu învață cum să ceară efectiv un obiect. În loc de asta, învață-l pe copil cum să ceară un obiect efectiv aflat la vedere și care, în cele din urmă, va fi scos din câmpul vizual.

De reținut este faptul că, dacă un copil obișnuit va învăța să ceară după numai câteva încercări, un copil cu întârzieri în dezvoltare poate să aibă nevoie de sute sau mii de încercări pentru a învăța să ceară. Preocuparea ta este să-i asiguri, pe parcursul zilei, o mulțime de ocazii de a face acest lucru. Practic, ținta ta va fi să-i dai copilului sute de oportunități de a realiza cereri, în fiecare zi. Aceasta înseamnă că va trebui să creezi o atmosferă în care el să fie motivat să ceară lucruri în mod frecvent.

În concluzie, atunci când abilitatea de a cere este dobândită, aceasta îi va permite copilului să dețină mai mult control asupra mediului înconjurător, va stimula motivația copilului de a demonstra cât mai des comportamente verbale și va permite dezvoltarea abilităților de interacțiune socială.

Centrul Delfin pentru copii cu autism

Program de Terapie in Sistem Centru de Zi