Abilitățile motrice

Motricitatea este un concept care înglobează un ansamblu de funcții fiziologice, anatomice, neurologice, psihologice care asigură mișcarea. Achizițiile motrice influențează înțelegerea lumii și relațiile.

 Motricitatea manuală este funcția care permite acțiunea fină și diferențiată cu o singură mână sau cu ambele, pentru a realiza o acțiune complexă cu sau fără contact vizual.

Motricitatea fină asigură coordonarea manuală și coordonarea oculo-motorie. Dezvoltarea motricității fine începe foarte devreme, mult înainte de a merge la grădiniță. Ținutul lingurii, paharului cu apă, închisul nasturilor sau a capselor sunt activități care solicită și dezvoltă motricitatea mâinilor.

Dezvoltarea comportamentelor pozitive prin control instrucțional

Poate un copil cu autism să sară? Dar să salute? Poate să aplaude? Să scoată sunete? Să rostească cuvinte? Răspunsul pentru toate aceste întrebări este “de obicei, da”. Atunci, de ce copilul este în stare să facă toate aceste lucruri atunci când vrea el, dar niciodată atunci când altcineva îi cere? Răspunsul poate fi sintetizat în două cuvinte: control instrucțional.

Stimularea limbajului la copiii non-verbal

Dacă la copiii tipici limbajul se dezvoltă natural, fiind suficient să îi stimulăm corect (să vorbim mult în preajma copiilor, să le oferim explicații, să le cântăm etc.), acest lucru nu se întâmplă în dezvoltarea copilului cu autism. Pe lângă dificultățile întâlnite în sfera de socializare și comportament, copiii cu autism prezintă și dificultăți de comunicare și limbaj, având o slabă capacitate de a interacționa sau comunica. Mulți dintre ei nu vorbesc sau, dacă sunt verbali, pot avea dificultăți în exprimare ori in înțelegerea celor din jur. Dificultățile pe care le întâmpină nu se regăsesc doar în limbajul verbal, ci și în cel nonverbal (contact vizual, neînțelegerea expresiilor faciale și a gesturilor).

Deficitul în comunicarea verbală și nonverbală variază în funcție de vârstă, nivel de inteligenta și abilități de limbaj, precum și de istoricul intervențiilor și suportul primit anterior. Afectarea variază de la lipsa totală a limbajului verbal, dificultăți în înțelegerea limbajului sau ecolalie, până la folosirea unui limbaj foarte elevat. Chiar și atunci când vocabularul și gramatica nu sunt afectate, este afectată comunicarea socială.

Limbajul oral se dezvoltă pe baza preachiziţiilor limbajului, a elementelor de psihomotricitate. De aceea, nu putem avea pretenţia ca un copil să imite după noi silabe sau cuvinte dacă el, de exemplu, nu reuşeşte ȋncă să facă imitaţie grosieră. Pentru ca limbajul să se poată dezvolta este necesară parcurgerea mai multor etape, astfel:

1. însușirea abilităţilor pre-verbale şi de interacțiune timpurie: contact vizual, atenţia ȋmpărtăşită, abilităţi de imitaţie, abilităţi de aşteptare şi preluare a interacţiunii, gesturi;
2. ȋnsuşirea abilităţilor de atenţie şi ascultare: aşteaptă, priveşte, ascultă, realizează sarcini simple;
3. ȋnsuşirea abilităţilor de joc: joc corporal, joc funcţional, joc simbolic;
4. ȋnţelegerea limbajului: ȋnţelege cuvinte, propoziţii, instrucţii simple;
5. folosirea limbajului: cuvinte, propoziţii, structură gramaticală;
6. pronunţia.

În terapie, logopedul nu parcurge fiecare etapă secvenţial, ci etapele sunt abordate simultan. Astfel, prima parte din cadrul şedinţei de terapie poate fi dedicată antrenării abilităţilor prerechizite ale limbajului. Copilul va ȋnvăţa, mai ȋntȃi, sensul cuvintelor şi al comunicării, va ȋnvăţa denumiri şi va răspunde non-verbal cerinţelor. La copiii mici şi non-verbali, terapia debutează cu stimularea vocalizărilor, sunetelor, silabelor, cuvintelor, ȋn timp ce, la copiii care sunt verbali, terapia va pune accent pe funcţionalitatea folosirii limbajului, ȋnvătȃnd să susţină o conversaţie, să ȋşi aştepte rȃndul ȋntr-o discuţie etc.

Pentru o bună dezvoltare a limbajului este necesară o bună dezvoltare a motricităţii fine, precum şi ȋnsuşirea deprinderii corecte de a mȃnca, pentru ȋntărirea musculaturii fine a feţei. Aceiaşi muşchi care sunt implicaţi ȋn supt, muşcat, mestecat şi lins sunt implicaţi şi ȋn vorbire, motiv pentru care nu se recomandă folosirea prelungită a biberonului sau oferirea de mȃncare pasată mai mult decȃt este necesar.

Ca modalităţi de stimulare a limbajului, amintim:

• Stimularea mecanică (ex. masaj facial, exerciţii care imprimă vibraţia);
• Imitarea orală (mişcări pentru mobilitatea buzelor şi obrajilor, mişcări pentru mobilitatea limbii, mişcări pentru mobilitatea maxilarului, exerciţii de respiraţie non-verbală, exerciţii de respiraţie verbală);
• Imitarea verbală.

Atunci cȃnd copilul nu vorbeşte, putem ȋncuraja vocalizările spontane, urmărim sunetele pe care copilul le emite spontan şi imităm aceste sunete fără a-i cere copilului să le imite, ne ghidăm după motivaţia lui. Vocalizarea ȋnseamnă orice sunet sau cuvȃnt emis de copil, plecȃnd de la un simplu rȃs şi ajungȃnd la silabe ȋndelung repetate (aaaaa, papapap etc.). Avȃnd ȋn vedere particularităţile de dezvoltare ale copilului cu TSA, este necesar să ȋi creăm cȃt mai multe contexte propice vocalizării, să cȃntăm mult ȋn preajma lui, să iniţiem jocuri folosind onomatopee.

Este bine să recompensăm orice sunet emis de copil, chiar dacă este încet şi scurt. Trebuie să urmărim funcționalitatea limbajului şi ne ghidăm după apariția sunetelor, în mod natural la copii. După ce apare imitația verbală, putem lucra corectitudinea imitării (să imite doar ceea ce spunem, să nu completeze cuvinte). Însă, dacă după numeroase încercări de a stimula limbajul, acesta nu apare, se pot folosi sisteme alternative de comunicare (ex. PECS).

Serviciul de Terapie Logopedică

Centrul Delfinul pentru copii cu autism, Bacău

Rolul echipei de terapeuți în implementarea planului de intervenție personalizată

În spatele oricărui om de succes, în spatele oricărui proiect de succes, există o echipă de oameni dedicați acelui scop.

La fel se întâmplă și atunci când vorbim despre implementarea cu succes a planului de intervenție personalizată pentru copiii diagnosticați cu tulburare de spectru autist. Este nevoie de o echipă interdisciplinară, iar aceasta este formată din: coordonator, terapeut, medic, părinte, kinetoterapeut, logoped, terapeut ocupațional, shadow, educator.

Rolul coordonatorului

Coordonatorul concepe și monitorizează planul de intervenție personalizat.

Oferă îndrumare părinților în gestionarea comportamentelor indezirabile care apar pe parcursul zilei. Realizează evaluarea periodică a copilului și stabilește noi intervenții în urma colectării datelor.

De asemenea, coordonatorul îndrumă și oferă training terapeuților care fac parte din echipa de implementare a planului de intervenție.

Rolul terapeutului

Terapeutul implementează planul de intervenție direct, în ședințele de terapie 1 la 1, cât și în grup, aplicând tehnicile și principiile specifice terapiei comportamentale aplicate. Terapeutul se adaptează constant la nevoile copilului, dă dovadă de flexibilitate în predare, în funcție de abilitatea predată copilului.

Rolul părintelui

Părintele joacă un rol deosebit de important. Copilul petrece cel mai mult timp alături de familie, părinți și aparținători. Părinții au responsabilitatea de a se informa constant, de a participa la întâlnirile de training special organizate pentru a veni în sprijinul acestora, ulterior reușind să deprindă abilități necesare pentru a-l ajuta pe copil.

Totodată, comunicarea părinte-terapeut este esențială pentru ca programele terapeutice să fie eficiente.

Rolul kinetoterapeutului

Kinetoterapeutul elaborează un program de activităţi fizice, adaptate etapei de dezvoltare motorie la care se află copilul în momentul evăluării iniţiale sau altor nevoi observate de către terapeut în timpul şedinţei (autostimulări, mişcări stereotipe).

 Rolul logopedului

Logopedia reprezintă terapia tulburărilor de limbaj. Logopedul se concentrează asupra îmbunătățirii discursului copilului și abilităților de a înțelege și de a exprima limbajul, inclusiv limbajul non-verbal.

Rolul terapeutului ocupațional

Obiectivul principal al terapeutului ocupaţional este acela de a-l ajuta pe copil în participarea la activităţile cotidiene.

Terapia ocupațională ajută copiii cu autism să își întărească punctele forte și să reducă dificultățile în activitățile zilnice. Deoarece, tuburarea de spectru autist se manifestă diferit la fiecare copil, terapeuții își concentrează atenția pe domeniile-cheie de dezvoltare în care copilul are nevoie de ajutor. Terapeutul trebuie să îmbunătățească abilitățile copilului de a face față ocupațiilor zilnice (joacă, îngrijire de sine, participare socială, abilități motorii precum și orice altă activitate sau sarcină pe care copilul o dorește), sprijinind totodată și familia copilului.

Rolul terapeutului-shadow

Shadow-ul (însoțitorul) este un terapeut format în analiza aplicată a comportamentului, care îi oferă copilului sprijinul necesar pentru a reuși să facă față cu succes cerințelor preșcolare și școlare .

Oferă copilului ajutor, în măsura în care acesta are nevoie, urmărind ca, în timp, acest ajutor sa fie retras puțin câte puțin, în scopul obținerii independenței copilului.

 Rolul educatorului

Educatorul este responsabil să își adapteze metodele de predare, cât și maniera în care desfășoară activitățile la clasă, în așa fel încât să faciliteze integrarea socială a copilului diagnosticat cu TSA.

Astfel, scopul echipei interdisciplinare este acela de a interveni pe mai multe arii de dezvoltare (comportament, social, cognitiv, motor, comunicare și limbaj), iar fiecare specialist din cadrul echipei are un rol deosebit de important în recuperarea de succes a fiecărui copil.

Serviciul Centru de zi

Centrul Delfinul pentru copii cu autism, Bacău

Copilul meu are probleme? Etapa de dezvoltare 2–3 ani

Aveți un copil de 2–3 ani sunteți foarte atenți la creșterea și dezvoltarea lui. Vă prezentăm câteva repere în dezvoltarea neuro-motorie, senzorială, socio-afectivă, a gândirii și a limbajului copilului pentru această etapă de vârstă, care vă pot ajuta să monitorizați singuri nivelul de dezvoltare al copilului.

Dezvoltare senzorial-motrică:

• Urcă sau coboară scara singur, ţinându-se de balustradă sau de zid.
• Încearcă şi reuşeşte să se ţină pentru scurt timp, într-un picior.
• Dă un şut eficient, puternic la minge, din proprie iniţiativă (sau când i se cere).
• Urmăreşte cu interes acțiunea de a împături o foaie de hârtie şi încearcă şi el să o împăturească.
• Duce un pahar cu apă fără să-l verse.
• Participă la îmbrăcare şi poate să se încalţe singur, fără să-şi lege şireturile.
• Folosește tacâmurile frecvent (lingura și furculița).
• Îşi stabileşte controlul sfincterian complet, adică şi pe timpul nopţii.

Dezvoltarea limbajului:

• În vorbire apar propoziţii formate din 3-4 cuvinte.
• Întrebuinţează pronumele personal în mod frecvent (”Eu scriu.”).
• Arată la cerere 7 imagini (Când adultul spune: ”Unde este maşina?”, copilul arată cu degetul imaginea cu mașina din carte).
• Denumeşte 4-5 imagini (Când adultul îi arată imaginea unei mașini în carte și îl întreabă pe copil ”Ce este aceasta?”, copilul răspunde: ”Mașina”.).
• Execută cu ușurință următoarele comenzi: “pune jucăria pe masă”, “pune jucăria sub masă”, “pune jucăria după dulap”.
• Repetă după adult: “tata”, “fata face nani”, “copil, pâine, grădină”, “mi-e foame şi plâng”, “eu mă numesc….. şi câinele este rău”, “plouă în grădină şi Costel îşi face lecţiile”.

Dezvoltare socio-afectivă:

• Trasează prin imitaţie (după demonstraţia adultului), o linie orizontală şi una verticală.
• Construieşte un turn cât mai înalt, de cel puțin 8 cuburi.
• Construieşte un pod după model.
• Construieşte un pod din cuburi, mai complicat, din mai multe piese, după un model făcut de adult, model la construirea căruia el nu asistă (i se arată gata făcut).
• Construieşte o poartă din cuburi.

Există diferențe evidente psihoindividuale între copii. Nu uitați că fiecare copil se dezvoltă în ritmul propriu. Totuși, dacă aveți incertitudini sau temeri în legătură cu dezvoltarea copilului, vă așteptăm oricând la o evaluare psihologică.

                                                                             Centrul Delfinul pentru copii cu autism, Bacău

                                                                             Serviciul de Terapie in Sistem Ambulatoriu

Cum sa creștem complianța la copiii cu autism

Copiii cu tulburări de dezvoltare, precum copiii cu Tulburare de Spectru Autist, se confruntă, deseori, cu dificultăți privind respectarea cerințelor din partea părinților, terapeuților ori educatorilor. Acest lucru poate face ca viața de zi cu zi să fie frustrantă, pentru toți cei implicați. Din fericire, există strategii simple care pot îmbunătăți, în mod semnificativ, abilitatea copilului de a răspunde adecvat cerințelor.

Ce sunt Non-complianța si Complianța?

Non-complianța reprezintă eșecul unui copil de a urma o instrucție ce i-a fost dată, într-o anumită perioadă de timp. Complianța este exact opusul, situație în care copilul reușește să urmeze o instrucție, într-o perioadă specificată de timp. Se recomandă ca această abilitate să fie dezvoltată de la o vârstă fragedă, în condițiile în care, pentru copiii cu autism, lipsa cooperării poate afecta progresul copilului și poate genera manifestarea unor grave probleme de comportament, precum comportamente provocatoare și opozante, agresivitate ori tulburarea de conduită.

De ce au copiii cu autism dificultăți de complianță?

Copiii cu autism au dificultăți de complianță din mai multe motive. De exemplu, dacă un părinte îi cere copilului să vină la masă pentru a lua cina, iar acesta este foarte implicat într-o activitate preferată, cum ar fi completarea unui puzzle, acel copil poate să nu coopereze, cu ușurință, la cererea părintelui. În plus, copiii cu autism funcționează, adesea, în rutine foarte rigide. Dacă ei sunt obișnuiți, în rutina zilnică, să facă baie imediat după cină, dar li se cere să își strângă, mai întâi, jucăriile, este foarte posibil ca ei să nu coopereze ușor și să manifeste comportamente neadecvate.

Modalități de manifestare a lipsei cooperării (non-complianței)

1. Pasiv – Copilul, pur și simplu, nu face ceea ce i s-a cerut și pare că ignoră cererea.
2. Refuzul – Copilul răspunde, verbal ori non-verbal, într-un mod prin care își exprimă lipsa cooperării.
3. „Sfidare” directă –  Copilul se poate angaja în tantrum sau devine agresiv atunci când i se cere ceva.
4. Negocierea – Copilul poate încerca să negocieze prin modificarea cererii, cerând să o îndeplinească mai târziu sau dupa ce va face, mai întâi, ceea ce își dorește.

Ce să NU facem?

• Nu vă opriți din a vă aștepta de la copil ca el să coopereze la orice cerință.  Dacă îi cereți copilului  să facă ceva, de fiecare dată, așteptați de la el să coopereze.
• Nu folosiți amenințări verbale ori pedeapsa. Amenințările și pedeapsa nu vor crește complianța acestuia și, deseori, situația poate escalada prin manifestarea unor comportamente agresive ori tantrumuri.

Ce sa facem?

• Cererea să fie scurtă, folosind un limbaj clar și concis. Majoritatea copiilor cu autism întâmpină dificultăți în comunicare. Astfel, în loc să îi spuneti „Este timpul să te oprești din colorat, strânge creioanele și du-te și ia pijamaua!”, îi spuneți, simplu, „ Adu pijamaua!”.
• Cerința să aiba loc în imediata apropiere a copilului. Este foarte puțin probabil ca, țipând, dintr-o altă cameră, la copil, pentru a-i cere să facă ceva, să-i încurajați astfel abilitatea de a coopera. Mergeți la copil și oferiți cerința.
• Rugați copilul să repete cererea. Verbal sau folosind un alt mijloc de comunicare, acest lucru va dovedi că acel copil a înțeles ce așteptați de la el.

Strategii pentru creșterea cooperării

1. Nu întreba – deseori părinții fac greșeala de a întreba copilul: „Ești pregătit pentru cină?” Acest mod de formulare îi oferă posibilitatea copilului de a spune „Nu!”, în schimb, puteți utiliza afirmații simple: „ Este timpul să mănânci!”. Acum instrucția este clară și deloc opțională.
2. Oferă copilului posibilitatea de a alege –  posibilitatea de a face alegeri va crește exponențial cooperarea. De exemplu, dacă un copil nu cooperează la perierea dinților, puteți să-l întrebați: „ Vrei să te speli cu periuța cu Spiderman sau periuța cu Hulk?”. În acest context, copilul simte că are control deoarece are posibilitatea să aleagă.
3. Mai întâi / Apoi ( Principiul Premack) – această strategie poate fi benefică, cu condiția să nu fie inversată ordinea acțiunilor. Este necesar ca ordinea să fie bine structurată și clară, astfel încât cerința adultului (de obicei o activitate non-preferată) să fie prima. De exemplu, „Mai intâi strângi jucăriile, apoi te uiți la desene!” De multe ori, părinții permit copilului să negocieze ce vor să facă prima oară. Acest  aspect scade motivația copilului de a fi compliant mai târziu.
4. Intărirea diferențiată a comportamentului – prin oferirea întăritorilor, va crește cooperarea și vor scădea, în frecvență, comportamentele neadecvate. De exemplu, dacă un copil este lăudat și primește jocul preferat de fiecare dată când își așază hainele în dulap, acest comportament va crește în frecvență, adică se va manifesta din ce în ce mai des.

Toate aceste strategii, dacă sunt utilizate în mod eficient și consecvent, pot crește, semnificativ, cooperarea în cazul copiilor cu autism și alte tulburări de dezvoltare.

Bibliografie :

1. Wilder D. A., Janelle A., Katie N., Abellon E.O., Saulinier R. (2010). Further Evaluation of Antecedent Interventions on Compliance: The Effects of Rationales to Increase Compliance Among Preschoolers. Journal of Applied Behavior Analysis;
2. Wilder D. A., Ertel H., Thomas R. (2020). Further analysis of modifications to the three-step guided compliance procedure to enhance compliance among children with autism. Journal of Applied Behavior Analysis;
3. https://bigabilities.com/2019/09/10/3-tips-for-increasing-compliance-in-children-on-the-autism-spectrum/
4. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3545511/

Centrul Delfinul pentru copii cu autism, Bacău

Serviciul de Terapie Comportamentală Intensivă