0751 185899 delfin@asociatiabetania.ro Strada Nordului 19 , Bacău, Romania

Auzul fonematic

Pronunția este un act de natură senzorial-motrică, motiv pentru care calitatea pronunției depinde de dezvoltarea auzului fonematic și de dezvoltarea motricității organelor articulatorii. Orice modificare la unul dintre cele două nivele (motric, auz fonematic) are repercursiuni asupra întregului proces de pronunție

Auzul fonematic se referă la capacitatea de a identifica, discrimina și diferenția sunetele limbii. Nu de puține ori, chiar dacă, copiii nu au tulburări auditive și pot pronunța toate sunetele, atunci când încep să vorbească fac foarte multe greșeli de pronunție (ex. în loc de ‘pat’ spun ‘bat’, în loc de ‘rac’ spun ‘lac’, etc). Discriminarea auditivă este puntea de legătură dintre ceea ce auzim și ceea ce încercăm să reproducem. Când copilul începe să vorbească, el imită sunetele pe care le-a auzit.  Copilul ascultă, înțelege, discriminează și reproduce sunetele prin imitație, în funcție de stimulii auditivă pe care i-a avut.

Dezvoltarea auzului fonematic înseamnă educarea capacității copilului de a percepe clar sunetele din care sunt formate cuvintele. Confuzia între foneme este mai des întâlnită în cazul consoanelor: B-P, F-V, C-G; T-D, L-R, S-Z etc. Pentru realizarea unei pronunții corecte este nevoie de educarea auzului fonematic. În cazul tulburării de auz fonematic, nu este nimic în neregulă cu urechea ca și organ de simț (cum se întâmplă în cazul auzului slab), ci există o tulburarea a funcției proceselor cerebrale de analiză a sunetelor vorbirii. Atunci când există o tulburare la nivelul auzului fonematic, recepția limbajului este afectată (copilul nu poate percepe corect anumite sunete și nici ordinea acestora în cuvânt) și de asemenea emisia limbajului (el va vorbi așa cum va percepe cuvintele, adică cu greșeli).

Rugați copilul să imite silabe care conțin sunete care seamănă între ele: pa-ba, ma-na, te-de, ca-ga, vi -fi, lo-ro, sa – za, etc. Dacă copilul nu reușește să reproducă corect toate sunetele, înseamnă că avem o problemă și trebuie să o depășim. Ce putem face noi pentru a ajuta copilul să depășească aceste tulburări și pentru a dezvolta auzul fonematic? De mic copil, începem să îi citim foarte mult, pentru ca acesta să se familiarizeze cu limba vorbită de părinți. Pronunțăm cuvinte scurte, simple, onomatopee (Cum face pisica? Miaaau, miaaau). Imitatul animalelor îl ajută foarte mult pe copil să discrimineze sunetele și să învețe să reproducă sunetele corect.

 În continuare vom exemplifica modele de exerciții care facilitează dezvoltarea auzului fonematic:

  1. Imitarea și identificarea sunetelor din natură, a onomatopeelor:
    • chiţ-chiţ – şoricel;
    • cip-cip-cirip – vrăbiuţa;
    • bu-hu-hu – bufniţa;
    • bum-bum – toba;
    • cli-clin-cling – sunetul clopoţelului;
    • cot-cot-codac – găina;
    • cri-cri-cri – greier;
    • crrra-crrra – cioara;
    • cucuriguuu – cocoşul;
    • fâl-fâl-fâl – fluturele, pasărea în zbor;
    • ga-ga-ga – gâsca;
    • glu-glu-glu – curcanul;
    • i-ha-i-ha – măgarul;
    • la-la-la – cântatul;
    • mac-mac – raţa;
    • miauuu-miauuu – pisica;
    • muuu-muuu – vaca;
    • oac-oac – broscuţa;
    • pisss-pisss – chemăm pisicuţa;
    • piu-piu-piu – puiul;
    • tic-tac – ceasul;
    • vâjjj-vâjjj – sunet vânt puternic.
  • Spune-mi cine sunt eu! Eu mă prefac că sunt un animal, spre exemplu, și emit sunetul produs de acel animal. Mă prefac că sunt pisica și fac mia-miau. Copilul ascultă și apoi spune ce animal crede că sunt.
  • Oare ce se aude? Este nevoie de diferite jucării sau obiecte care produc diferite sunete sau melodii. Să zicem că am o jucarie care cântă. Fără ca copilul să vadă, ascund jucăria undeva și apoi îi spun copilului să găsească jucăria care produce sunetul acela. Copilul se va ghida astfel doar după sunet.
  • Deschide urechea bine! Copilul e legat la ochi cu o eșarfă. Persoanele cunoscute lui stau în jurul său la distanță. Una dintre persoane îl strigă pe nume. Copilul va trebui să ghicească cine l-a strigat. Dacă ghicește, persoana care l-a strigat trece în locul său. Și jocul continuă.
  • Diferențierea sunetelor cu punct de articulare apropiat (P-B, T-D, C-G, F-V, S-Z etc.) după modelul
    • Pa-ba, pe-be, pi-bi, po-bo, pu-bu
    • Ap-ab,  ep-eb, ip-ib, op-ob, up-ub
    • Apa-aba, epe-ebe, ipi-ibi, opo-obo, upu-ubu
  • Repetarea de cuvinte paronime, precum:
    • tata-data, paie-baie, caz-gaz, file-vile, sare-zare, roz-loz
  • Analiza fonetică prin indicarea primului sau ultimului sunet dintr-un cuvânt sau a poziției unui anumit sunet din cuvânt (început, mijloc, final).

Ex. Cu ce sunet începe/ se termină cuvântul FATA?

Unde se aude sunetul T în cuvântul FATA?

  • Frământări de limbă:
    • Șapte sape late și alte șapte sape late, să le car pe toate în spate.      
    • Pe cap un capac, pe capac un ac.

Serviciul de Terapie Logopedică

Centrul Delfinul pentru copii cu autism, Bacău

Agitația pshio-motorie la copilul cu tulburare de spectru autist

Autismul și tulburarea de hiperactivitate nu sunt observate împreună, în cazul fiecărui copil cu autism. Totuși, hiperactivitatea este unul dintre cele mai întâlnite simptome ale diagnosticului de autism, indiferent de vârstă sau de nivelul de dezvoltare a persoanei. Cei care se află în această situație, nu pot să amâne ceea ce își doresc și experimentează probleme de atenție.

Hiperactivitatea este o condiție în care o persoană este neobișnuit de activă. O persoană hiperactivă poate fi anxioasă ori depresivă, dat fiind faptul că cei din jurul ei au dificultăți în a înțelege si a răspunde comportamentelor manifestate. Există caracteristici comune observabile la persoanele hiperactive cum ar fi impulsivitatea și comportamentul agresiv, agitația motorie constantă și faptul că sunt foarte ușor distrase de stimulii din mediul înconjurător.

Persoanelor hiperactive le este foarte dificil să stea liniștiți și se luptă cu capacitatea redusă de concentrare. Aceste cauze genereaza dificultăți la grădiniță ori școală, acolo unde performanța lor este vizibil afectată.

Una din condițiile care afectează milioane de oameni și care este asociată cu hiperactivitatea este tulburarea de deficit de atentie si hiperactivitate, cunoscută sub numele de ADHD. Hiperactivitatea în cazul copiilor le poate influența viața sub multe aspecte, de la școală până la viața de zi cu zi. Simptomele persistente ale hiperactivității pot genera o stimă de sine scăzută, ori slabe performanțe școlare. De obicei, această condiție continuă și atunci când persoanele devin adulte. Există tratamente pentru anumite simptome ale acestei condiții medicale și, în general, simptomele se pot diminua pe măsură ce copiii înaintează în vârstă.

Nu există un tratament care să vindece ADHD-ul dar simptomele pot fi tratate prin medicație și intervenții comportamentale adecvate. Tulburarea este una cronică și implică lipsă de atenție și comportament hiperactiv impulsiv.

Iată câteva din cele mai comune simptome ale ADHD-ului:

  • Lipsă de atenţie la detalii
  • Agitaţia mâinilor sau a picioarelor
  • Lipsă de concentrare asupra sarcinilor
  • Dificutăţi în a sta liniştit sau a sta jos în clasă / cameră
  • Foarte uşor de distras
  • Stare de mişcare permanentă
  • Imposibilitatea de a-şi aştepta rândul
  • Omiterea unor activităţi zilnice de rutină
  • Dificultăţi în organizarea sarcinilor
  • Aparent, persoanele nu ascultă atunci când li se vorbeşte     

Este binecunoscut faptul că hiperactivitatea este cauzată de lipsa dopaminei din creierul copiilor. Uneori este necesar să se aştepte până la începerea grădiniţei sau şcolii pentru un diagnostic. Hiperactivitatea poate fi suspectată dacă, la gradiniţă, copiii au dificultăţi la activităţile de grup.

Nivelul de hiperactivitate difera de la copil la copil. În general, copiii hiperactivi sunt lipsiţi de răbdare. Atunci când vorbesc, îi întrerup pe ceilalţi şi nu se pot concentra pentru o perioadă lungă de timp. Ei pot avea mişcări motorii bruşte. Deseori, îşi pot crea singuri probleme pentru ca vor să obţină anumite lucruri preferate sau atentie sociala, imediat. Din acest motiv, pot să fie foarte uşor izolaţi de către cei din jur. Pentru foarte mulţi părinţi este destul de dificil să controleze propriul copil. Însă, un copil care este non-compliant, nu înseamnă că este hiperactiv.

Mulţi copii cu autism manifestă hiperactivitate, împreună cu deficit de atenţie. Mobilitatea excesivă poate fi observată în jurul vârstei de 3 ani. În cazul persoanelor cu autism, este posibil ca această stare de agitaţie să dureze pentru foarte mult timp, uneori doar în anumite situaţii sau locuri.

Autismul este o condiţie în care persoana este afectată de-a lungul întregii vieţi. Este puțin probabil ca hiperactivitatea să se diminueze. Se observă faptul că persoanele cu autism experimentează, cel mai mult, deficitul de atenție. Deseori, tratamentul medicamentos este recomandat, în paralel cu intervenții comportamentale de specialitate care contribuie atât la dezvoltarea adecvată a copilului, cât și la creșterea calității vieții de familie.

Centrul Delfinul pentru copii cu autism, Bacău

Serviciul de Terapie Comportamentală Intensivă

Integrarea copilului cu tulburare de spectru autist  în grădinițe si scoli

A încerca să-i oferi copilului cu autism o educație adecvată în contextul sistemului actual de învățământ este o provocare, dacă nu, chiar o imposibilitate, chiar și pentru cei mai buni educatori.

Dacă sunteți părintele unui copil cu autism, cu siguranță ați fost sfătuit sau chiar presat, să permiteți mutarea copilului în altă clasă, pentru a-i remedia situația. Cel mai bun mod de a vă apăra împotriva unei astfel de atitudini este să înțelegeți că este fundamental inadecvată și chiar coercitivă pentru copil. Conștient de importanța acestei perspective, veți putea să faceți față și să luptați pentru ceea ce merită copilul dumneavoastră-dreptul la o educație corectă și adecvată, bazată pe nevoile copilului și nu pe cele ale unui sistem școlar lipsit de resurse.

Ce s-ar întâmpla dacă, în loc să eticheteze și să mute în altă parte copiii dificili, fiecare educator ar afla care sunt metodele optime de predare? În acest fel, fiecare copil ar avea șanse egale de a atinge chiar și cele mai îndrăznețe obiective. Iar copiii cu dizabilități ar avea în clasă modele de vârsta lor, de la care ar putea să învețe. Cei fără dizabilități ar putea învăța ce înseamnă diversitatea și acceptarea. Copiii nu ar fi mutați din școlile din zona lor și educați în școli speciale.

Copiii diagnosticați cu TSA întâmpină o serie de dificultăți în principal în înțelegerea textelor citite, la nivelul înțelegerii conceptelor abstracte, dezvoltarea scrisului de mână (datorate dificultăților de coordonare), în organizarea timpului, inițierea interacțiunii cu cei din jur și menținerea contactelor cu ceilalți copii, înțelegerea și respectarea regulilor.

Este important să existe o pregătire și informare cât mai acurată a cadrelor didactice în legătură cu nevoile și particularitățile copiilor cu autism. Ei trebuie să se simtă integrați, acceptați, să li se ofere posibilități de învățare adaptate, iar educatorul trebuie să pună accent pe ceea ce poate să facă copilul și nu pe ceea ce nu poate.

Un rol important în pregătirea copilului pentru școală este predarea abilităților în cadrul ședințelor de terapie si generalizarea lor. Abilitățile necesare sunt urmatoarele: cognitive (abilități preacademice), sociale si de comunicare.

Pentru ca integrarea să fie ușoară, copilul cu autism are nevoie de expunere la situații asemănătoare cu cele pe care le va întâmpina la clasă. Acest lucru se poate realiza prin trecerea de la predarea față în față, la predarea instrucțiilor si răspunsurilor în grup. Această trecere graduală la cerințele similare celor de la scoală ajută la echilibrul emoțional al copilului, cu ajutorul expunerii.

De asemenea, copilul cu autism trebuie integrat în clasa în care nivelul este cel mai apropiat vârstei mentale.

            Există o serie de instrumente utilizate în terapia copiilor cu autism și care aduc beneficii în ceea ce privește procesul de integrare în grădinițe și școli.

Materialele vizuale ajută copilul să se pregătească schimbării ce se va produce în momentul în care va intra într-o colectivitate. Putem să-i prezentăm copilului imagini cu grădinița/școala sau clasa unde va merge, dar și imagini cu doamna educatoare și colegii, în așa fel încât tranziția să fie mai ușoară.

Pentru copiii care au dificultăți în ceea ce privește așteptarea, putem implementa orare vizuale, crescând astfel predictibilitatea (copilul știe ce are de făcut, cât durează și când se termină), dar și independența. Acestea ajută și la reducerea anxietății și a dificultăților comportamentale.

Poveștile terapeutice pot fi un instrument important în integrarea copilului cu TSA în grădinițe și școli. Este recomandat să le citim copiilor povești terapeutice care să abordeze tematici legate de școală, prietenie, responsabilitate, spațiu personal, oferindu-le prin intermediul acestora o imagine mai clară asupra comportamentelor pe care aceștia le pot adopta în diferite situații sociale.

Colegii copiilor cu autism pot fi de un real ajutor în procesul de integrare. Este important ca aceștia să fie implicați activ tot timpul. Explicați-le că sunt diferiți și au nevoie de ajutor din partea celorlalți, dar și modalitățile prin care ei îi pot ajuta pe colegii lor, care întâmpină diferite probleme în colectivitate.

            Având în vedere că o mare parte din copii nu au capacitatea de a merge singuri la grădiniță/ școală și de a participa activ la activitățile organizate, aceștia au nevoie de un însoțitor, de un “shadow” (umbra) care să-i ajute să facă față cerințelor. Când copilul merge cu shadow-ul la grădiniță sau la școală se crează o legătură între cei doi. Cu toate acestea, shadow-ul ca specialist, rămâne ferm față de copil și în același timp și prieten pentru a-i câștiga încrederea.

Atunci când se creează o echipă stabilă formată din shadow-părinte-educator-copil, copilul se simte în siguranță, se simte valorizat și progresele sunt pe măsură.

Shadow-ul sau însoțitorul este un terapeut format în analiza aplicată a comportamentului, care îi oferă copilului ajutorul necesar pentru ca: copilul să transfere mai ușor în mediul social informațiile învățate în cadrul terapiei; facilitează adaptarea comportamentală a copilului prin recompensarea comportamentelor dezirabile, sugerează soluții sau răspunsuri atunci când copilul se află într-o situație dificilă; îl ajută să devină independent din punct de vedere acțional, să ia decizii și încurajează comunicarea funcțională, îl ajută să interacționeze cu educatoarea și  copiii; colectează date importante despre comportamente și progresele copilului.

Centrul Delfinul pentru copii cu autism, Bacău – Serviciul Centru de zi

Terapia ocupaționale si rolul ei in actul educațional

Rolul terapiei ocupaţionale este de a dezvolta însuşiri, calităţi, abilităţi, beneficiarii fiind persoane care au întâmpinat probleme ale capacităţii de funcţionare în orice perioadă a dezvoltării individuale, fizice sau psihice. Spectrul de acţiune al terapiei ocupaţionale include probleme fizice, deci ale corpului, psihice – la bolnavii psihici, cognitive, psihologice şi psihosociale. 

Terapia ocupațională, fiind o activitate cu scop bine definit, implicarea persoanei în astfel de acțiuni presupune coordonarea între sistemele senzoriale, motorii, cognitive și psiho-sociale ale individului.

 În terapia ocupaţională activitatea practică este folosită pentru a dezvolta abilităţile de adaptare. Prin ea, individul dobândeşte autoritate mediului înconjurător, fapt ce contribuie la dezvoltarea sentimentului de competenţă. Prin competenţă creşte capacitatea de a face faţă problemelor existenţiale, de a-şi îndeplini rolul social prin contactul direct cu factorul uman şi cu mediul. Prin interacţiunea cu aceşti factori individul ajunge să-şi cunoască potenţialul şi limitele sale, cât şi cele ale mediului în care trăieşte. Practicienii de terapie ocupaţională folosesc activitatea practică ca metodă de a ajuta clientul să înveţe o nouă îndeletnicire de a-şi regăsi o aptitudine pierdută, de a compensa o incapacitate şi de a preveni o disfuncţie.

Terapia ocupațională se focalizează pe următoarele:

·         încredere în sine;

·         stima de sine;

·         abilitatea de a lua decizii;

·         responsabilitate pentru propria persoană;

·         conștientizarea realității;

·         putere de concentrare, atenție, perseverență;

·         toleranță la frustrare;

·         gestionarea fricii, tensiunii și agresivității;

·         exprimare a emoțiilor;

·         conștientizare corporală;

·         comunicare și abilități sociale;

·         potențial și energie;

·         motivație;

Terapia ocupațională se adresează:

·         copiilor cu probleme de învățare;

.          copiilor cu probleme senzoriale;

·         copiilor cu autism;

·         copiilor cu tulburări de dezvoltare;

·         copiilor cu tulburări mentale sau de comportament;

·         copiilor cu probleme fizice si motrice

·  copiilor cu bolii cronice

Scopurile terapiei ocupaţionale sunt de a învăţa şi cultiva independenţe individuale, de a căuta căi pentru client ca să-şi recâştige sau să-şi regăsească capacitatea de a funcţiona independent depinzând cât mai puţin de asistenţa oferită de alţii.

Serviciul de Terapie Ocupațională

Centrul Delfinul pentru copii cu autism, Bacău

Video Grădină Muzicală Comunitară Incluzivă

Centrul ”Delfinul” al Asociației Betania din Bacău a inaugurat vineri, 12 noiembrie 2021, un spațiu deschis pentru integrarea prin intermediul instrumentelor muzicale a copiilor cu autism. Astfel, sub genericul “Grădină Muzicală Comunitară Incluzivă” s-a urmărit crearea unui mediu ce ameliorează problema incluziunii copiilor cu autism și totodată, încurajează voluntariatul și simțul civic al comunității, context în care, pentru cei mici pot fi eliminate barierele sociale iar ei pot dezvolta spontan un limbaj comun creativ”, au precizat specialiștii terapeuți de la ”Delfinul”. Proiectul a fost finanțat de Fondul pentru un viitor mai bun în comunități, în colaborare cu Fundația Comunitară Bacău.