,, Jocul este un impuls irezistibil prin care copilul își modelează propria-i statuie.” – Jean Chateau, Copilul și jocul

          Jocul este o parte crucială a dezvoltării copilului încă de la primele interacțiuni cu lumea, reprezentând principalul mijloc de dezvoltare pe plan emoțional, fizic, cognitiv, lingvistic și social. Copiii își dezvoltă, prin joc, creativitatea și imaginația, învață să gândească în diferite moduri și să se descurce în diverse situații problematice.

          Dacă la copilul neuro-tipic jocul apare în mod spontan iar rolul adultului este acela de a fi prezent și a interacționa cu acesta, la copilul cu TSA lucrurile stau diferit. Copilul cu tulburare de spectru autist adeseori nu deține abilități de joc sau, atunci când se joacă o face singur, jocul fiind de cele mai multe ori repetitiv, restrictiv și stereotipic. Astfel, predarea și dezvoltarea abilităților de joc la copilul cu TSA aduce o contribuție favorabila pe mai multe planuri: stimulează dezvoltarea limbajului, duce la scăderea comportamentelor neadecvate, cresc abilitățile de interacțiune socială și de comunicare etc.

          În funcție de nivelul de socializare implicat putem identifica mai multe tipuri de joc;

• jocul solitar (nu necesită interacțiune, împărțirea materialelor, jucăriilor sau a spațiului);
• jocul paralel (se joacă alături de alți copii, fără a interacționa);
• jocul de cooperare (activitate comună și scop comun – construcții, puzzle, vînătoarea de comori);
• jocul simbolic (a se preface că obiectele au altă funcție sau sunt altceva, nu implică neapărat socializare);
• jocul de rol (jocul are caracter imitativ, implică interacțiune);
• jocul cu partener/social (intercațiune socială în cadrul unui grup).

  Jocul paralel (Parallel Play) marchează o etapă importantă de dezvoltare în care

copilul se îndreaptă pentru prima dată în afara zonei sale de confort și face o încercare în a avea o altă persoană în vecinătatea mediului său de joc, încercând să stabilească o relație. Când vine vorba de jocul paralel, vârsta nu este un factor generalizat, deoarece fiecare copil se apropie de joc și interacționează cu alți copii/adulți în timpul său, în mod particular. Asta nu înseamnă că nu se plac reciproc, ci doar se joacă în paralel. În ciuda faptului că au puțin contact social, copiii care se joacă în acest mod învață destul de multe

unul de la celălalt. Chiar dacă aparent nu iși acordă atenție reciprocă, adesea ei mimează comportamentul celuilalt.

          Deși în timpul jocului paralel nu există interacțiune între copii, aceștia devin

totuși conștienți unul de prezența celuilalt, făcând posibil contactul vizual și apariția jocului imitativ. Astfel, pe parcursul jocului, pot apărea trei cadre:

• 1 la 1 copil – adult;
• 1 la 1 copil – copil (fără intervenția adultului);
• 1 copil – mai mulți copii (comunitate/ grădiniță/ școală).

   Încurajarea jocului paralel la copilul cu TSA se face treptat, lăsând copii să se joace

unul lângă celălalt (sau față în față) și nu unul cu celălalt, fiecare avînd propriile jucării. Se organizează activități cât mai simple, precum incastru, construcții cu cuburi, coloratul sau modelajul cu plastilină, pe o durată de timp relativ scurtă.

          Jocul paralel poate părea egocentric, dar există multe beneficii pentru copilul implicat, printre care următoarele:

1. Dezvoltarea limbajului – Pe măsură ce copilul este axat pe propriul joc, va asculta și va învăța cuvinte de la ceilalți participanți. Uneori poate să arunce o privire și să observe o jucărie sau o acțiune  denumită de un cuvânt care se va adăuga în  vocabularul său.
2. Dezvoltarea motricității fine și grosiere – Ceea ce pentru unii pare simplu poate fi un lucru provocator pentru micuții care învață mișcări de reglare fină. De asemenea, o acțiune simplă a unui copil, poate avea în spate o componentă imaginativă complicată.
3. Exprimarea dorințelor și sentimentelor – În timpul jocului, copilul folosește tot ce are la dispoziție, inclusiv jucării sau propriile mâini, pentru a-și exprima sentimentele. Acestea variază de la bucurie la frică, până la frustrare, și se bazează pe ceea ce experimentează.
4. Înțelegerea interacțiunilor sociale și învățarea limitelor – Jocul paralel nu reprezintă izolare, copilul aflându-se exact unde trebuie și anume în propria lui lume, situată în mijlocul lumii mai mari, pe care el încă nu o conștientizează. Observând interacțiunea dintre ceilalți, copilul achiziționează informații despre atenția socială.

   Angajarea în jocul cu alți copii este ceva ce se învață și se face treptat. Pentru copilul cu TSA aceasta ar putea fi o provocare și mai mare. Cum fiecare copil cu autism este unic în dezvoltare și achiziții, este important ca predarea noțiunilor de joc să fie adaptată la potențialul acestuia și procesul de învățare să se desfășoare în concordanță cu nivelul său.

        Surse consultate:

1. „Terapia axată pe comportamente verbale”- Mary Linch Barbera

Centrul Delfin pentru copii cu autism – Asociația Betania, Bacău

Program de Terapie în Sistem Centru de Zi

Multe persoane cu autism, copii sau adulți, se bucură de o înaltă calitate a vieții, în același timp, sunt persoane care nu trăiesc o astfel de viată socială. Există diverse modalități  de a le ajuta să se simtă respectate, incluse și în siguranță și de a le îmbunătăți comunicarea și abilitățile sociale.

Atunci când ne referim la „calitatea vieții”, discutăm despre abilitatea de bază de a interacționa cu ceilalți și cu lumea, în general, în termenii și în felul nostru personal.

Studiile arată că persoanele cu autism au o calitate a vieții mult mai săracă decât cele neurotipice. Acest lucru se datorează izolării sociale, unei stime scăzute de sine și lipsei de încredere în propriile capacități. Calitatea vieții cuprinde mai multe domenii și anume: dezvoltarea personală, motivația, relațiile interpersonale, incluziunea socială, drepturile, starea emoțională, starea fizică și starea materială.

În cazul copiilor cu tulburare de spectru autist, vorbim despre următoarele posibile tulburări de comportament: auto-agresivitate, agresivitate (lovit, zgâriat, mușcat), distrugerea proprietății (aruncat, stricat obiecte), pica (mâncat lucruri necomestibile), fugă, tantrumuri, noncomplianță, comportamente repetitive.Copilul cu autism poate comunica faptul că are o durere ori un disconfort fizic printr-o stare de anxietate, țipete sau acte de agresivitate asupra sa și a celor din jur.

Iată ce se poate face pentru îmbunătățirea stării emoționale și reducerea episoadelor de agresivitate și emoție extremă ale copilului cu tulburare de spectru autist:

• Oferiți siguranță și predictibilitate copilului prin stabilirea unei rutine zilnice pe care acesta să o urmeze.
• Creați o rețea socială de legătură între membrii familiei (nu doar părinții), terapeuți, medici, cadre didactice, pe care să vă puteți baza în situațiile de criză.
• Impulsionați imaginea de sine a copilului, ascultându-l, fiind, cu adevărat, interesat de gândurile , ideile și propriile puteri.
• Spuneți-i, zilnic, copilului, de-a lungul întregii zile, că este iubit și valorizat.
• Învățați copilul tehnici de relaxare pe care să le poată folosi acasă, la grădiniță ori la școală, sau în orice alt loc pe care îl frecventează.
• Asigurați-vă de faptul că nu cereți prea mult din partea copilului. Din cauza discrepanței dintre nivelele emoționale și intelectuale de dezvoltare, se cuvine să fie setate obiective realiste iar așteptările să fie la fel de realiste.
• Unii copii cu autism au dificultăți în a învăța din experiențele trecute, asa că fiți consecvenți si reamintiți-le ce au de facut într-o anumită situație socială.
• Planificați activități de socializare pentru copil. Copiii cu autism au mult de câștigat din evenimentele structurate și planificate anterior. Prin urmare, participarea la activități sportive, muzicale sau artistice, împreună cu alți copii, de aceeași vârstă, poate avea o influență pozitivă în dezvoltarea lor socială.
• Învățați copilul ce sunt empatia și reciprocitatea, oferind vocabularul potrivit , posibilitatea de a-și conștientiza sentimentele și emoțiile, recunoașterea expresiilor faciale ale celorlalți și indicii sociale non-verbale.
• Învățați copilul să fie asertiv în comunicarea nevoilor și ideilor personale.
• Oferiți posibilitatea copilului să facă alegeri, ori de câte ori este posibil, întrebându-l ,de exemplu, ce fel de înghețată ar vrea să manânce la desert.
• Ajutați copilul să înțeleagă propriile interese, capacități și provocări și, astfel, va crește capacitatea lui de auto-cunoastere, respectiv încrederea în abilitățile sale.

Toți oamenii merită să fie tratați cu demnitate, respect și autonomie.Deși nu sunt întotdeauna tratați în acest mod, persoanele cu autism sunt îndreptățite să aibă aceleași drepturi ca oricine altcineva.

1. Challenging Behaviors and Autism  de pe Autism Research Institute

2. How Can I Improve the Quality of Life for Children With Behavior Disorders de pe Therapeutic Pathways

Asociația Betania – Centrul Delfinul pentru copii cu autism, Bacău

Program de Terapie Comportamentală Intensivă

Simțurile (auditiv, vizual, tactil, gustativ și olfactiv) sunt cele care ne furnizează informații despre lumea care ne înconjoară. Tulburarea de procesare senzorială reprezintă incapacitatea de a folosi informațiile primite de la simțuri pentru a avea o activitate normală în viața de zi cu zi. Copiii cu hipersensibilitate reacționează exagerat la stimuli, în timp ce copiii cu hiposensibilitate nu culeg informații prin simțurile lor.

            Disfuncționalitatea integrării senzoriale prezintă multe simptome variate, în funcție de simțul sau simțurile care sunt afectate.

• Când sensibilitatea auditivă este crescută, este posibil ca un copil să își acopere urechile, să reacționeze exagerat sau să nu reacționeze la zgomot cum ne-am aștepta noi, ori să încerce să fugă din grupuri.
• Sensibilitatea tactilă poate fi indicată de o toleranță aparent ridicată la durere, de refuzul de a ține șosetele și pantofii în picioare sau uneori de a sta îmbrăcat, dificultăți la spălarea pe dinți sau pe cap.
• Sensibilitatea vizuală poate fi evidentă dacă un copil este sensibil la lumină, dacă îi place  să se uite la lucruri care se învârt sau se mișcă (titireze, limbile de la ceas), dacă se învârte ( pe sine sau alte obiecte), dacă aprinde și stinge lumina.
• Sensibilitatea simțurilor ofactiv (miros) și gustativ pot avea ca urmări refuzul unor alimente, dificultăți în înghițirea alimentelor, refuzul de a mânca ceva datorită mirosului mâncării respective.

            Ce este jocul senzorial?

            Jocul senzorial include orice activitate care stimulează unul sau toate cele cinci simțuri ale unui copil, pentru a-l ajuta să își dezvolte și să își perfecționeze utilizarea acestor simțuri.

            Copiii cu TSA prezintă dificultăți în procesarea informațiilor senzoriale, care pot fi copleșitoare și pot provoca o sensibilitate extremă. Implicarea în jocuri senzoriale poate reeduca răspunsul creierului la informațiile senzoriale. Acest lucru îi ajută să se descurce mai bine atunci când au de-a face cu diferite sunete, texturi, lumini, mirosuri și gusturi.

            Care sunt beneficiile jocului senzorial?

• Jocul senzorial dezvoltă abilitățile motorii.

            Copiii cu TSA pot exersa abilitățile motorii fine prin intermediul jocului senzorial atunci când strâng, trag, deschid și închid cu mâinile pentru a elibera, și pentru a manipula, transfera și turna apă, plastilină și nisip. Manipularea obiectelor mici în acest mod, nu  numai că ajută la întărirea mușchilor și încheieturile mâinilor unui copil, dar ajută și la coordonarea mână-ochi și la coordonarea bilaterală (coordonarea ambelor părți ale corpului).

• Stimulează abilitățile cognitive

            Atunci când un copil se implică în jocul senzorial, se creează și consolidează mai multe căi neuronale în creier. Copiii cu TSA își pot îmbunătăți concentrarea și atenția. De exemplu, atunci când se implică în activitate ei își exersează și abilitățile de concentrare și de atenție, care se pot generaliza mai târziu și se pot transfera la alte activități și contexte.

• Îmbunătățesc abilitățile sociale

            Deficiența în funcționarea socială este o caracteristică centrală a tulburării de spectru autist. Printre provocările tipice se numără: inițierea interacțiunilor, menținerea contactului vizual, interpretarea gesturilor și a indiciilor non-verbale, acceptarea perspectivei altor persoane. Jocul senzorial le poate oferi copiilor cu autism posibilitatea de a învăța și exersa aceste abilități. Deoarece jocul senzorial îi ajută să se autoregleze și îi calmează, jocul îi poate ajuta pe copiii cu autism să fie mai pregătiți și mai receptivi la experiențe noi, inclusiv la socializare și interacțiune.

            Exemple de jocuri senzoriale:

• Jocuri ce implică simțul auditiv: Deschide urechea bine!; Ghicește ce animal ai auzit!; În șoaptă; Unde a sunat clopoțelul?;
• Jocuri ce implică simțul vizual: Ce lipsește?; Care este umbra potrivită?; Ce este greșit în imagine? Labirinte și activități de unire a punctelor; Activități de urmărire vizuală; Jocuri de puzzle; Construcții din cuburi;
• Jocuri ce implică simțul olfactiv: Spune a ce miroase!; Recunoaște mirosurile identice;
• Jocuri ce implică simțul gustativ: Ruleta gusturilor; Grupează alimentele după gust: dulce, sărat, acru, amar;
• Jocuri ce implică simțul tactil-kinestezic: Jocul cu apă; Dactilopictură; Jocul în nisip; Să pășim pe suprafețe diverse (nisip, pietre, covor moale, folie cu bule de aer, apă rece, apă caldă, conuri de brad etc.).

            În concluzie, activitățile senzoriale sunt instrumente eficiente de învățare și benefice în lucrul cu copiii cu TSA. Acestea implică toate zonele creierului unui copil, ajutându-l în dezvoltarea cognitivă, emoțională, socială și de comunicare.

Surse consultate:

1. Copilul desincronizat senzorial de  C. S. Kranowitz
2. Tulburarea de Spectru Autist. Ghidul complet pentru înțelegerea autismului de Chantal Sicile-Kira
3. https://www.jennyandy.ca/blogs/jenny-andy-blog/8-ways-sensory-play-can-benefit-children-with-autism

Centrul Delfin pentru copii cu autism, Bacău – Asociația Betania

Program de Terapie în Sistem Centru de Zi

       Ce este dislalia?

           Termenul de dislalie desemnează o categorie specifică de tulburări de pronunție cu un caracter tranzitiv.

Dislalia presupune tulburări care afectează calitatea articulării sunetelor prin omiterea, înlocuirea sau distorsionarea lor. Este cea mai întâlnită tulburare de vorbire și o putem observa mai ales la preșcolari și școlarii mici.

            Un copil dislalic nu va prezenta dificultăți în înțelegerea limbajului sau în exprimare, dificultățile lui sunt doar în finalitatea sonoră, în emiterea și corectarea sunetelor.

           Dislalia are o serie de posibile cauze. Pot fi amintite cauze de natură organică: malformații ale organelor periferice implicate în vorbire precum limba, dinții, buzele (microglosie, macroglosie, implantarea defectuoasă a dinților, frenul lung sau prea scurt etc.), leziuni organice ale analizatorului auditiv, afectări ale auzului fonematic, poziția greșită a limbii între dințișori, imitarea unui model greșit sau încurajarea celor din jur a vorbirii stâlcite, pe motiv că e amuzant.

           În practică, dislalia poate fi însoțită și de alte tulburări precum întârzierea în dezvoltarea limbajului. Dislalia care e greu corectabilă poate fi un indiciu privind existența tulburărilor de citit-scris ulterioare.

           Dislalia este un diagnostic care apare în condițiile verbalizării copilului, cu diferența că verbalizarea este defectuoasă, afectată. Diagnosticarea și începerea intervenției se poate face după vârsta de 3 ani.

           Un copil care a vorbit devreme și la trei ani, trei ani și jumătate nu pronuntă mai multe consoane poate fi evaluat și poate începe corectarea pronunției.

           Dacă doar sunetul ,,r” ridică probleme, atunci putem aștepta și după patru ani și jumătate, chiar și până la cinci ani, pentru că emiterea acestei consoane necesită o anumită maturitate cognitivă, inclusiv a aparatului fonoarticulator.

           Diagnosticarea dislaliei se realizează urmărind cum vorbește copilul în mod natural, antrenându-l în discuții, povestind sau relatând o întâmplare, dar și parcurgând liste specifice de cuvinte pentru identificarea sunetelor problematice.

           Evaluarea va cuprinde și aspecte care țin de felul în care copilul se exprimă: complexitatea propozițiilor, vocabular, flexibilitatea limbajului în general, înțelegerea limbajului, memoria de lucru, etc.

           Orice model de fișă logopedică cuprinde și liste de cuvinte speciale pentru dislalie.Este vorba de o colecție de cuvinte care conțin sunetele posibil afectate în diverse poziții (început, mijloc, final).

           Mai putem observa în momentul evaluării că pentru unele sunete copilul dovedește o pronunție greșită când vorbirea este liberă și o pronunție corectă când repetă cuvintele după logoped. Acest lucru se petrece pentru că în cel de-al doilea caz el este atent, conștient și face eforturi pentru a pronunța corect. Este și un indiciu că el poate pronunța corect doar că are nevoie de exercițiu specific.

           Pentru a obține  rezultate bune în  procesul terapeutic este bine să avem în atenție 5 principii de care să ținem cont:

           1. Intervenția timpurie;

           2. Implicarea părinților și continuarea exercițiilor acasă;

           3. Urmarea principiului de la simplu la complex;

           4. Încurajarea și susținerea potențialului copilului;

           5. Principiul exercițiilor scurte dar realizate constant;

           Etapele intervenției logopedice sunt:

           1. Terapia de ordin general:

             -familiarizarea cu activitatea logopedică și motivarea pentru activități;

             -dezvoltarea auzului fonematic;

             -gimnastica fonoarticulatorie;

             -educarea respirației corecte;

           2. Emiterea/obținerea și exersarea sunetului/sunetelor pronunțate greșit.

           3. Introducerea sunetului în silabe și cuvinte în diferite poziții (inițială,medie și finală).

           4. Introducerea sunetului în cuvinte a căror dificultate este în creștere. Cuvintele în propoziții mai dificile.

           5. Vorbirea reflectată (prin repetare după logoped) exersată și corectă.

           6. Vorbirea independentă și pronunția corectă a sunetului, cuvântului.

           7. Exersarea în povestiri, poezii redate liber.

           Metodele generale ne ajută să pregătim aparatul fonoarticulator. Miogimnastica, exercițiile de respirație, exercițiile pentru auzul fonematic și crearea unei relații cu copilul, motivarea  și susținerea lui sunt importante și e necesară adaptarea la nevoile particulare ale copilului.

           Exercițiile de miogimnastică sunt o modalitate de a pregăti copilul pentru imitație și un mod distractiv de canalizare a atenției pentru emiterea sunetelor.

           -Exerciții de închidere/deschidere a gurii

           -Exerciții de coborâre/ridicare a maxilarelor

           -Imitarea mușcăturii

           -Limba iese și intră repede

           -Limba de la stânga la dreapta

           -Limba șterge buzele

           -Limba șterge dinții de deasupra/dedesubt

           -Mișcarea limbii în sus și în jos cu gura deschisă

           -Mișcări de sugere a obrajilor

           -Zâmbet larg

           -Rotunjirea buzelor

           -Umflarea obrajilor

           -Vibrarea buzelor

           -Imitarea pupicului

           -Imitarea înghițitului

          Pentru copil modelul prezentat de adult în realizarea exercițiilor este foarte important și de folos dar putem folosi imagini, instrumente logopedice, diferite recompense alimentare (acadea, sticks, drajeuri).

          Educarea respirației unui copil care urmează un program de recuperare a limbajului este foarte importantă. Fără o respirație corespunzătoare, emisia sunetelor devine dificilă. În procesul terapeutic, exercițiile privind acest aspect sunt efectuate înainte de a aplica metode specifice fiecărui diagnostic. Cu ajutorul exercițiilor putem obține o respirație corectă care, pe lângă suportul esențial în fonație, ajută și la oxigenarea și circulația sângelui, reduce oboseala, calmează și liniștește, ajută memoria și atenția.

          Câteva exemple de exerciții de respirație pe care copilul le poate face cu părinții sunt: miroase flori,, parfum. Suflă (baloane de săpun, confetti, bucățele de hârtie). Suflă lumânari, suflă în fluier, trompetă, muzicuță, morișcă. Suflă cu paiul în apă, în spumă când face baie etc.

          Auzul fonematic reprezintă capacitatea de a identifica, discrimina și diferenția sunetele limbii. Este o abilitate care contribuie la realizarea unei pronunții corecte. Prin activitatea de dezvoltare a auzului fonematic se stabilește un sistem relațional între modalitatea senzorială de percepere a sunetelor și crearea unor imagini ideale la niveluri superioare. Tulburările auzului fonematic pot merge de la incapacitatea diferențierii tuturor sunetelor sau numai a unora și până la imposibilitatea perceperii chiar a silabelor și cuvintelor, ca unitați specifice ale limbajului.

          Datorită legăturii strânse dintre auzul fonematic și mișcările articulatorii, diferențele de la nivelul unui element se fac simțite și la cel de al doilea. Astfel, slaba dezvoltare a mișcărilor articulatorii sau neexersarea lor influențează auzul fonematic așa cum, la rândul lor,t ulburările respective determină confuzii la nivelul emisiei sau o slabă antrenare a elementelor coparticipative la actul de pronunție.

          Exercițiile de început sunt: sunetele ambientale, sunetele din natură, onomatopee, recunoașterea vocii persoanelor cu care copilul se obișnuiește acasă.

Urmează folosirea cuvintelor paronimice, jocuri(deschide urechea bine, bim-bom, telefonul fară fir).

          Educarea personalității copilului dislalic ajută în înlăturarea negativismului, consolidarea încrederii în sine a acestuia, motivarea lui pentru etapele următoare. La începutul terapiei dar și pe parcursul ei logopedul se asigură că stabilește relații adecvate cu copilul, care să-l susțină în procesul transformării vorbirii. Relația se referă în primul rând la realizarea unei conexiuni cu copilul și înțelegerea percepțiilor lui, așa încât copilul să simtă că este acceptat. Dacă micuțul percepe această relație ca fiind de încredere, el se va simți în siguranță.

După ce ne-am asigurat că avem o relație potrivită cu copilul și că este încântat de activitățile desfașurate împreună și s-au stabilit regulile, aparatul fonoarticular are o mobilitate bună, există control în sfera respirației, începem corectarea sunetelor. Dacă avem doar un sunet afectat începem cu el, dacă sunt mai multe, putem testa abilitățile copilului și să lucrăm în continuare, având în vedere să lăsăm pentru final sunetul ,,r”.

Odată începută terapia cu un sunet continuăm toate etapele specifice. Copilul are nevoie de timp ca să învețe și să internalizeze o pronunție nouă, corectă.

În emiterea sunetelor este importantă capacitatea copilului de a imita. El va lucra în mai multe reprize (sitting-uri) scurte alternate cu pauze scurte de jocuri care urmăresc dezvoltarea limbajului, motricității, gândirii. Odată sunetul spus corect, vom continua cu silabe, logatomi, cuvinte, propoziții, poezii. Folosind imaginația, copilul va repeta după logoped și părinte liste de cuvinte care au sunetul vizat în poziție inițială, mediană și finală.

Serviciul de Terapie Logopedică

Centrul Delfinul pentru copii cu autism, Bacău

surselor consultate:

1.Cartea mea de logopedie de Georgiana Ungureanu
2.Logopedia Terapia tulburărilor de limbaj de Carolina Bodea Hațegan