0751 185899 delfin@asociatiabetania.ro Strada Nordului 19 , Bacău, Romania

Autostimulările la copiii cu TSA

Autostimulările presupun executarea de mișcări repetitive și/sau manipularea obiectelor în mod repetitiv. Pentru copiii cu autism, autostimularea este un comportament extrem de puternic și perturbant care este preferat în locul altor activități.

Pentru a întelege autostimulările este important să reușim să identificăm funcția comportamentelor, adică motivele pentru care acestea apar.

Există patru funcții ale comportamentelor observabile:

  1. Obținerea unui lucru
  2. Obținerea atenției
  3. Scăparea sau evitarea dintr-o situație neplăcută
  4. Autostimularea.

În cazul autostimulărilor, întărirea este produsă chiar de comportamentul în sine, care produce senzația respectivă.

 Stimularea poate implica cele 5 simțuri: olfactiv, vizual, auditiv, kinestezic sau tactil. Pentru copilul cu TSA, autostimularea este considerată o caracteristică definitorie a comportamentului său.   

Comportamentele autostimulatoare iau diverse forme, care pot fi grupate în următoarele categorii:

Nivelul 1. Comportamentele autostimulatoare ce implică doar corpul:

  1. Comportamente autostimulatoare care implică ochii: clipitul în mod repetat, se uită cu ochii pe jumătate închiși, își dă ochii peste cap, privește îndelung la lumini intermitente.
  2. Mișcări mari ale corpului: se învârtește în cerc, merge pe vârfuri, merge înainte și înapoi, sare sau țopăie, aleargă stereotip și fără direcție, își scutură repetat capul, se masturbează.
  3. Comportamente autostimulatoare care implică mâinile: își flutură mâinile sau aplaudă în mod repetat, își plimbă degetele pe diverse suprafețe, își freacă mâinile, își închide și deschide palma.
  4. Comportamente care implică gura: stă cu mâna în gură, se joacă cu saliva, își linge buzele, respiră în ritmuri diverse, plescăie limba.
  5. Autostimulare auditivă și gustativă: miroase și linge obiectele și oamenii, vorbește ca un copil mic, țipă încontinuu, îngână sau cântă, scoate sunete fără sens.

Nivelul 2. Presupun o modificare a mediului înconjurător, astfel încât acesta să producă semnale senzorial-perceptive.

  1. Folosirea sau manipularea necorespunzătoare a obiectelor pentru a produce stimulare senzorială. De exemplu, copilul aliniază obiectele în șiruri, le învârtește sau le răsucește, le rupe.
  2. Folosirea aparent corespunzătoare a obiectelor pentru a produce exclusiv stimulare senzorială. De exemplu, în mod repetat copilul aprinde și stinge becurile, deschide și închide ușile, aprinde și stinge televizorul, se încalță și se descalță.

O metodă de a reduce comportamentul autostimulator este întărirea comportamentului adecvat social. Atunci când crește frecvența altor comportamente, autostimulările pot scădea ca ocurență și intensitate. În mod similar individul poate oscila între diverse forme de autostimulare, astfel încât dacă o stimulare este suprimată, alta se poate dezvolta (de exemplu, suprimarea leagănului poate duce la intensificarea fluturării mâinilor).

Auto stimulările nu sunt un motiv de îngrijorare decât atunci când interferează cu învățarea, au ca rezultat marginalizarea, sau sunt periculoase.

Bibliografie:

Program de Terapie în Sistem Centru de Zi

Centrul Delfinul pentru copii cu autism, Bacău

Asociația Betania

Utilizarea instrumentelor logopedice ARK Therapeutics în terapia tulburărilor de limbaj și vorbire

Noile tendințe moderne sociale au dus la apariția a  mai multe tulburări  de pronunție în rândul copiilor, asupra cărora, metodele clasice de intervenție nu mai sunt suficiente.  Specialiștii în domeniul terapiilor de limbaj recomandă folosirea instrumentelor ajutătoare atunci când metodele clasice de ameliorare și remediere nu dau rezultate. Îmbinarea metodelor  terapeutice vechi cu cele noi, se face prin folosirea unor noi instrumente necesare antrenării și  dezvoltării aparatului fonoarticulator. Unele dintre instrumentele logopedice folosite în cadrul terapiei sunt cele de la Ark Therapeutics, denumite ARK’s Z Vibes și Z Grabber.

Funcția acestor instrumente logopedice este de a stimula cavitatea bucală, de a ajuta în procesele de masticație și deglutiție și în tulburările senzoriale. Acestea, îmbunătățesc tonusul muscular oral și senzorial oral, ele fiind concepute pentru a fi folosite cu vibrații, unde aceste instrumente creează un nou nivel de stimulare orală, care duce la o conștientizare mai bună a mișcărilor specifice, realizate de mușchii obrajilor, de mandibulă, de buze și de mușchii limbii în actul vorbirii, precum și în activitatea de masticație și deglutiție. În anumite cazuri, unii copii pot fi mai puțin receptivi la vibrații decât alții. Vibrațiile chiar pot deranja la început, de aceea este necesar un timp mai îndelungat de acceptare. Introducerea instrumentelor în cadrul terapiei trebuie să se facă treptat, într o manieră ludică, astfel încât copilul să le accepte cu plăcere.                                 

Instrumentele  din gama Z Vibe se pot folosi în hiposensibilitate, când copiii nu sunt conștienți de componentele aparatului fonoarticulator sau în hipersensibilitate, pentru desensibilizare orală. Totodată, exercițiile de stimulare orală contribuie la scăderea gradului de salivare, o problemă destul de des întâlnită în ultimii ani, în rândul copiilor.

Beneficiile Z-Vibe

  • Crește gradul de conștientizare orală
  • Scade sensibilitățile orale
  • Calmează
  • Emiterea corectă a sunetelor
  • Predă abilități de mușcat și de mestecat
  • Dezvoltă abilități motorii orale
  • Îmbunătățește igiena orală
  • Lucrează asupra abilităților de scriere și a nevoilor motrice senzoriale

Durata și intensitatea exercițiilor cu instrumentele Z Vibe , diferă în funcție de diagnostic și obiectivele urmărite. În același timp, terapia motorie senzorială realizată cu aceste instrumente, în scopul îmbunătățirii  vorbirii și a masticației și deglutiției, trebuie aplicată împreună cu alte metode de intervenție  terapeutică. Terapia oral motorie senzorială în logopedie este ca o piesă de puzzle, care completează tabloul recuperării.

Sursa: V. Olarescu. (2022). Fundamentele Logopediei (Vol. 1.). Garmont Studio. Chișinau

Serviciul de Terapie Logopedică

Centrul Delfinul pentru copii cu autism, Bacău

Învățarea incidentală în terapia ABA

În terapia ABA, există un tip de învățare cunoscut sub numele de învățare incidentală. Acest tip de învățare se bazează pe principii similare cu cele ale instruire DTT (Direct Trial Teaching), dar are loc într-un mediu natural, iar interesul copilului pentru un obiect sau activitate deschide calea către învățare. Acest nume este dat învățării incidentale pentru că folosește „incidențele” care apar natural pentru a învăța abilități importante. A fost utilizat în principal pentru copiii de vârstă preșcolară. Cu toate acestea, de la descoperirea sa, învățarea incidentală a ajuns să fie considerată aplicabilă unei varietăți de abilități pentru aproape fiecare grup de vârstă.

Învățarea incidentală are loc într-un mediu natural și valorifică interesul copilului, motiv pentru care copilul devine extrem de motivat. Acest tip de învățare îi ajută pe copii să aplice abilitățile dincolo de mediul de lucru al terapiei ABA și îi pregătește pentru învățarea în lumea naturală.

Există cinci etape principale care trebuiesc îndeplinite pentru a implementa cu succes învățarea incidentală:

1. Așteptați momentul în care copilul inițiază activitatea atunci când demonstrează interes.

2. Explicați copilului cât mai clar ce așteptări aveți de la el.

3. Folosiți întrebări generice, cum ar fi „Ce trebuie să faci?” sau „Ce vrei/de ce ai nevoie?” 

4. Dacă este necesar, oferiți prompturi.

5. Oferiți recompense și lăudați copilul atunci când manifestă comportamentele așteptate.

Învățarea incidentală poate fi utilizată în varietate de medii și situații, dintre care putem aminti:

Dobândirea autonomiei personale: Prin SD-uri de tipul ,,Fă ca mine/Fă și tu”, copilul va imita comportamentele de rutină zilnică precum: spălarea mâinilor, a dinților și a corpului. Dați șansa copilului de a se îmbrăca/dezbrăca de cât mai multe ori până va dobândi abilitățile (oferiți ajutorul de oricâte ori este necesar). Treceți de la prompturile fizice la cele verbale, indicative.

În timpul mesei: Întrebați copilul: „Ce vrei?” sau „Ce este asta?” atunci când prezentați mâncarea sau băutura dorită.” Spuneți copilului răspunsul dorit dacă este necesară promptarea: „Poți spune „prăjitură” sau „Poți spune „suc”. „Poți spune „Vreau suc”?. După răspuns, oferiți alimentul sau băutura dorită.

Oferiți șansa copilului de a fi independent în acțiunile specifice mesei, încurajați copilul să vă ajute la prepararea mesei, așezarea și strângerea acesteia.

La școală: Încurajați comportamentele sociale cu colegii și cadrele didactice, atât prin salut cât și prin schimb de informații. Puteți oferi sugestii de tipul ,, Poți spune„ Bună!” „Poți întreba„ Pot să mă joc?”.

Puteți folosi principiile învățării incidentale în cât mai multe contexte pentru a facilita dobândirea de conduite și informații benefice dezvoltării armonioase a copilului.

Sursa :

Gail McGee et al., (1999) A Comprehensive Naturalistic Teaching Approach for toddlers with Autism

McKinnon K., Krempa J. (2002). Social Skills Solution.

Davis, B., & Francis, K. (2022). “Incidental Learning” in Discourses on Learning in Education

Centrul Delfinul pentru copii cu autism, Bacău

Serviciul de Terapie Comportamentală Intensivă

Formarea și dezvoltarea abilităților specifice mesei

In general, copiii cu autism dobândesc cu întârziere abilitățile elementare de autoservire. Mai rar, dar mult mai frecvent decât populația generală, acești copii au o gamă foarte restrânsă de preferințe alimentare și manifestă o intoleranță extremă față de multe alimente, din pricina texturii, culorii sau mirosului lor.  În cazul în care copilul dumneavoastră mănâncă foarte puține alimente, atunci prioritatea trebuie să fie asigurarea unei alimentații sănătoase.

Unul din cele mai importante lucruri pe care le puteți face pentru copilul dumneavoastră este să-l învățați să mănânce singur. Mâncatul este esențial pentru supraviețuire și este o abilitate pe care majoritatea copiilor o pot dobândi. Totodată, poate fi una dintre cele mai ușor de predat abilități adaptive, întrucât mâncarea este un motivator pentru cei mai mulți dintre noi. Hrănirea independentă permite nu doar creșterea și dezvoltarea fizică, ci și participarea la multe situații sociale în care sunt implicați copiii. Aniversările și petrecerile de vacanță au în centru consumul de mâncare.

Copilul nu trebuie doar să învețe să mănânce singur, ci și să dobândească o gamă largă de abilități specifice mesei, de pildă să stea la masă, să folosească tacâmurile, să se servească dintr-un castron sau dintr-o farfurie.

Învățați copilul să stea la masă

Mulți copii au probleme la masă pentru că refuză să stea jos mai mult de câteva minute. Pentru părinți, este foarte important ca copilul să mănânce bine, de aceea nu acordă prea multă atenție statului pe scaun. Unii părinți îi lasă pe copii să se plimbe prin casă în timp ce mănâncă și le oferă gustări pe aproape tot parcursul zilei. Permisiunea de a “ronțăi” mereu câte ceva face imposibil un orar previzibil de masă și spulberă senzația de foame. Copiii  obișnuiți să ronțăie consumă cantități mari de gustări fără calități nutritive și nu sunt flămânzi când se servește masa. Pe scurt, este foarte important să vă învățați copilul să stea la masă în timp ce mănâncă și să-i oferiți mâncare doar la ore fixe.

Strategia meselor scurte

Dacă aveți un copil care nu stă la masă mai  mult de câteva secunde, începeți cu mai multe mese scurte oferite pe tot parcursul zilei. Este indicat să îi dați mâncăruri care îi plac foarte mult, împărțite în porții mici. Fiecare porție alcătuiește o masă scurtă; la început, puneți-i în farfurie o porție care să poată fi consumată foarte repede, într-un interval de timp egal cu timpul în care copilul rămâne, de obicei, așezat la masă. Într-un fel, durata mesei se acomodează la intervalul de atenție al copilului. Acesta este însă doar un punct de pornire. Măriți treptat porția de mâncare, oferindu-i copilului și mâncăruri mai puțin plăcute alături de cele preferate, și creșteți așteptările pe care le aveți de la el, în ceea  ce privește perioada cât stă la masă. Porțiile mici oferă în plus avantajul că încurajează copilul să comunice pentru a cere mai multă mâncare.

Utilizarea tacâmurilor

Vă încurajăm să începeți cu o abilitate care este adecvată vârstei, pe care copilul este important să o învețe acum și față de care a arătat un oarecare interes sau pricepere. De exemplu, folosirea lingurii, deoarece lingura este una dintre primele ustensile pe care copiii învață să le folosească. Oferiți copilului prompt-ul necesar, eliminându-l treptat până când copilul demonstrează că poate duce independent lingura la gură. După ce copilul a dobândit  abilitatea de a folosi lingura fără ca mâncarea să-i cadă din aceasta, putem introduce furculița și folosirea șervețelului pentru a se șterge.

Cele mai bune rezultate se pot obține printr-o abordare lentă, metodică, care evaluează în permanență progresul și care operează modificări pe baza unei analize obiective a datelor.

Tulburări senzoriale specifice și generalizate

Mulți copii cu dizabilități de dezvoltare au reacții senzoriale anormale față de lucruri banale. Unii sunt hipersensibili și reacționează exagerat, în timp ce alții sunt sub reactivi, având reacții foarte slabe la stimuli puternici.

Sensibilitatea la texturi

Copiii cu autism refuză, în general, piureurile sau alimentele moi, trecând direct la alimentele tari, crocante, care devin alimentele lor preferate. După ce copilul se obișnuiește cu o anumită textură, poate refuza complet texturi vechi.

Sensibilitatea la gust

Copiii cu autism au, de obicei, o preferință puternică pentru o anumită aromă sau un anumit gust. Încercați să îmbogățiți gustul mâncării cu plante aromatice, condimente sau alte arome care nu modifică textura.

Preferința sau aversiunea puternică față de o anumită culoare

Culoarea și aspectul mâncării nu sunt considerați, de obicei, factori care pot afecta dorința copilului de a mânca. Unii copii cu autism pot avea însă reacții puternice la vederea unei anumite culori și pot alege sau respinge alimentele în funcție de culoare. La fel de importantă pentru ei poate fi culoarea farfuriei, a lingurii sau a altui tacâm. Dacă astfel de aversiuni devin extrem de problematice, este necesar să introduceți un program de creștere a toleranței la culoarea și ambalajul alimentelor.

În cazul copiilor cu autism, progresul este rareori un urcuș constant. De obicei, perioadele de progres sunt urmate de zile sau de săptămâni de stagnare. Copilul poate avea nevoie de luni de zile pentru a deprinde cele mai elementare abilități. Nu vă îngrijorați foarte tare dacă nu observați nici un progres major după primele două săptămâni de lucru. Aveți răbdare și continuați să lucrați programul în timpul fiecărei mese de peste zi. Dacă progresul nu se produce nici după trei sau patru săptămâni, s-ar putea să fie nevoie să ajustați programul (de ex., să găsiți recompense mai bune sau să încercați alte prompturi).

Sursa: Abilități de autoservire la persoanele cu autism – Jablonski, Amy Dr.; Anderson, Stephen R., dr.

Centrul Delfinul pentru copii cu autism, Bacău

Serviciul de Terapie in Sistem Centru de Zi

Dezvoltarea abilităților de joc la copiii cu Tulburare de Spectru Autist

,, Jocul este un impuls irezistibil prin care copilul își modelează propria-i statuie.” – Jean Chateau, Copilul și jocul

          Jocul este o parte crucială a dezvoltării copilului încă de la primele interacțiuni cu lumea, reprezentând principalul mijloc de dezvoltare pe plan emoțional, fizic, cognitiv, lingvistic și social. Copiii își dezvoltă, prin joc, creativitatea și imaginația, învață să gândească în diferite moduri și să se descurce în diverse situații problematice.

          Dacă la copilul neuro-tipic jocul apare în mod spontan iar rolul adultului este acela de a fi prezent și a interacționa cu acesta, la copilul cu TSA lucrurile stau diferit. Copilul cu tulburare de spectru autist adeseori nu deține abilități de joc sau, atunci când se joacă o face singur, jocul fiind de cele mai multe ori repetitiv, restrictiv și stereotipic. Astfel, predarea și dezvoltarea abilităților de joc la copilul cu TSA aduce o contribuție favorabila pe mai multe planuri: stimulează dezvoltarea limbajului, duce la scăderea comportamentelor neadecvate, cresc abilitățile de interacțiune socială și de comunicare etc.

          În funcție de nivelul de socializare implicat putem identifica mai multe tipuri de joc;

  • jocul solitar (nu necesită interacțiune, împărțirea materialelor, jucăriilor sau a spațiului);
  • jocul paralel (se joacă alături de alți copii, fără a interacționa);
  • jocul de cooperare (activitate comună și scop comun – construcții, puzzle, vînătoarea de comori);
  • jocul simbolic (a se preface că obiectele au altă funcție sau sunt altceva, nu implică neapărat socializare);
  • jocul de rol (jocul are caracter imitativ, implică interacțiune);
  • jocul cu partener/social (intercațiune socială în cadrul unui grup).

  Jocul paralel (Parallel Play) marchează o etapă importantă de dezvoltare în care

copilul se îndreaptă pentru prima dată în afara zonei sale de confort și face o încercare în a avea o altă persoană în vecinătatea mediului său de joc, încercând să stabilească o relație. Când vine vorba de jocul paralel, vârsta nu este un factor generalizat, deoarece fiecare copil se apropie de joc și interacționează cu alți copii/adulți în timpul său, în mod particular. Asta nu înseamnă că nu se plac reciproc, ci doar se joacă în paralel. În ciuda faptului că au puțin contact social, copiii care se joacă în acest mod învață destul de multe

unul de la celălalt. Chiar dacă aparent nu iși acordă atenție reciprocă, adesea ei mimează comportamentul celuilalt.

          Deși în timpul jocului paralel nu există interacțiune între copii, aceștia devin

totuși conștienți unul de prezența celuilalt, făcând posibil contactul vizual și apariția jocului imitativ. Astfel, pe parcursul jocului, pot apărea trei cadre:

  • 1 la 1 copil – adult;
  • 1 la 1 copil – copil (fără intervenția adultului);
  • 1 copil – mai mulți copii (comunitate/ grădiniță/ școală).

   Încurajarea jocului paralel la copilul cu TSA se face treptat, lăsând copii să se joace

unul lângă celălalt (sau față în față) și nu unul cu celălalt, fiecare avînd propriile jucării. Se organizează activități cât mai simple, precum incastru, construcții cu cuburi, coloratul sau modelajul cu plastilină, pe o durată de timp relativ scurtă.

          Jocul paralel poate părea egocentric, dar există multe beneficii pentru copilul implicat, printre care următoarele:

  1. Dezvoltarea limbajului – Pe măsură ce copilul este axat pe propriul joc, va asculta și va învăța cuvinte de la ceilalți participanți. Uneori poate să arunce o privire și să observe o jucărie sau o acțiune  denumită de un cuvânt care se va adăuga în  vocabularul său.
  2. Dezvoltarea motricității fine și grosiere – Ceea ce pentru unii pare simplu poate fi un lucru provocator pentru micuții care învață mișcări de reglare fină. De asemenea, o acțiune simplă a unui copil, poate avea în spate o componentă imaginativă complicată.
  3. Exprimarea dorințelor și sentimentelor – În timpul jocului, copilul folosește tot ce are la dispoziție, inclusiv jucării sau propriile mâini, pentru a-și exprima sentimentele. Acestea variază de la bucurie la frică, până la frustrare, și se bazează pe ceea ce experimentează.
  4. Înțelegerea interacțiunilor sociale și învățarea limitelor – Jocul paralel nu reprezintă izolare, copilul aflându-se exact unde trebuie și anume în propria lui lume, situată în mijlocul lumii mai mari, pe care el încă nu o conștientizează. Observând interacțiunea dintre ceilalți, copilul achiziționează informații despre atenția socială.

   Angajarea în jocul cu alți copii este ceva ce se învață și se face treptat. Pentru copilul cu TSA aceasta ar putea fi o provocare și mai mare. Cum fiecare copil cu autism este unic în dezvoltare și achiziții, este important ca predarea noțiunilor de joc să fie adaptată la potențialul acestuia și procesul de învățare să se desfășoare în concordanță cu nivelul său.

        Surse consultate:

  1. „Terapia axată pe comportamente verbale”- Mary Linch Barbera

Centrul Delfin pentru copii cu autism – Asociația Betania, Bacău

Program de Terapie în Sistem Centru de Zi