Perioada preșcolară este una de intensă dezvoltare psihică, la care se fac conexiuni conceptuale fundamentale. Copilul se orientează în sensul activității omenești, apare tendința spre activitatea social apreciativă, având în prim plan contradicțiile dintre cerințele externe si capacitățile interne. Are loc o creștere a intereselor, aspirațiilor și aptitudinilor care, dacă sunt intensificate și susținute, pot deveni o cale spre succes.

          Limbajul, ca o formă fundamentală de comunicare în copilărie și la vârste adulte, a devenit un teren al cercetării științifice mult studiat nu numai pentru că, așa cum arată Orvis C.Irvin, există o imensă varietate verbală si o gamă largă de forme tulburate de vorbire care necesită a fi depășite, ci și pentru că progresul spiritual este într-o largă masură condiționat de claritatea exprimării.

          Incoerențele, imperfecțiunile, tulburările în dezvoltarea limbajului (de orice caracter) generează dificultăți în stabilirea, realizarea și menținerea comunicării. Treptat, necesitatea  (intenția) în comunicare scade, iar, însăși comunicarea și relaționarea nu se mai produce, instaurându-se diverse tulburări emoționale și comportamentale.

           Literatura de specialitate confirmă că există diferențe între preșcolarii cu tulburare de limbaj și preșcolarii cu dezvoltare tipică în ceea ce privește manifestările emoționale, inclusiv anxietatea.

           După P. Popescu-Neveanu, anxietatea este o tulburare a afectivității manifestată prin stări de neliniște, teamă, îngrijorare nemotivată în absența unor cauze care să le provoace.

           Pentru determinarea anxietății se poate aplica Testul Anxietatea după R.Temml, M.Dorki, V.Amen. Acest test poate confirma (după caz) existența abundentă a emoțiilor negative, inclusiv un indice înalt al anxietății la preșcolarii cu tulburări de limbaj, aceste rezultate contribuind la o mai bună stabilire a obiectivelor și conținutului intervenției logopedice.

Intervenția este structurată pe două paliere: psihologic și logopedic. Pe o parte este necesară dezvoltarea comunicării, pe de altă parte este nevoie să se amelioreze deficiențele de limbaj ale copiilor, iar pentru o eficiență mai bună a intervenției, părinții copiilor vor fi parteneri și vor beneficia de consiliere parentală.

             Primul care a început studiul genezei comunicării ,psihologul britanic John Bowlby, precum și adepții concepției sale Rene Spitz, in Franța, Anna Freud și alți câțiva psihologi au subliniat importanța relației afectuoase cu mama a copilului mic, pentru dezvoltarea mentală. Lipsa comunicării cu mama pune în pericol viața copilului, împiedică dezvoltarea fizică și psihică. La fel de importantă este încărcătura psihologică a climatului socio-psihologic în grupul de copii. Aceasta în mod ideal, ar trebui să creeze condiții optime pentru dezvoltarea psihică a individului, să genereze sentimentul de securitate psihologică, să satisfacă necesitățile fundamentale de relaționare emoțională, să asigure bunăstare emoțională constantă, confort interior, să satisfacă necesitatea de a fi personalitate competentă social.

            Factorii care contribuie la anxietate:

-lipsa abilităților de comunicare eficientă: copiii nu pot exprima emoțiile sau nevoile clar, ceea ce duce la sentimente de neputință.

-reacția mediului: părinții, educatorii, colegii pot răspunde negativ la dificultățile de comunicare, amplificând anxietatea.

-contextul școlar: activitățile care implică vorbirea în fața unui grup pot reprezenta factori de stres major.

            Potrivit unui studiu publicat in Internnațional Journal of Speech-Language Pathology, anxietatea afectează atenția, participarea socială și capacitatea de a invăța. Copiii pot evita situațiile noi, ceea ce reduce oportunitățile de interacțiune și dezvoltare lingvistică.

            Terapia logopedică combinată cu abordări de sprijin emoțional s-a dovedit eficientă în reducerea anxietății la acești copii.

             O abordare multidisciplinară (psiholog, logoped, educator) contribuie la crearea unui mediu sigur pentru copil, în care poate învăța să-și gestioneze atât anxietatea, cât și dificultățile de limbaj.

 Recomandări practice:

-Sprijin emoțional: încurajați copilul să-și exprime emoțiile și oferiți validare, indiferent de dificultățile sale de exprimare.

-Tehnici de relaxare: introduceți activități precum jocuri de respirație sau exerciții de mindfulness pentru a reduce anxietatea.

-Parteneriat cu profesioniști: colaborați cu un logoped și un psiholog pentru a dezvolta un plan personalizat de intervenție.

-Adaptarea mediului școlar: asigurați-vă că educatorii sunt informați despre nevoile copilului și creează un mediu în care acesta să se simtă acceptat.

 BIBLIOGRAFIE

Păunescu C.,Mușu I  – Tulburări de limbaj la copil

Popescu-Neveanu P.  – Dicționar de psihologie

Centrul Delfinul pentru copii cu autism, Bacău

Serviciul de Terapie Logopedică

De cele mai multe ori, părinții își doresc ca propriul copil să vorbească, să spună ce își dorește. La fel de des se poate întâmpla ca din dorința de a nu supăra copilul, de a nu-l face să plângă, părintele să-i dea acestuia tot ceea ce știe că își dorește. Astfel, limbajul copilului poate fi unul absent sau slab dezvoltat.

La copiii cu tulburare din spectrul autist întîrzierile care apar pe aria limbajului și comunicării  sunt foarte des întâlnite. La nivelul acestora pot apărea deficite care au efecte negative asupra copilului, acesta fiind incapabil să își satisfacă nevoile personale și să achiziționeze alte abilități cognitive specifice vârstei. În egală măsură, se pot ivi dificultăți la nivelul abilităților de socializare și chiar apariția unor comportamente indezirabile. De aceea, este important să îl învățăm pe copil să ceară. Primul tip de cerere al unui nou născut este plânsul și este o aptitudine esențială pentru supraviețuire. Pe măsură ce copilul crește, cererile sale vor deveni din ce în ce mai specifice iar abilitățile sale de a cere  trebuie să țină pasul cu această evoluție.

Formularea cererilor este un element crucial în abordarea axată pe comportamentele verbale. Se bazează pe satisfacerea unei nevoi și este fundamentat pe motivație. Copilul trebuie să fie motivat să ceară ceva, fie de foame, fie dintr-o dorință de alt gen. Copilul vrea suc, îl cere și îl primește. Cererea oferă un beneficiu pozitiv imediat.

Stimularea și dezvoltarea abilităților de a cere reprezintă elementul central care stă la baza dezvoltării limbajului și a abilităților de comunicare ale copilului.

Etape în dezvoltarea primelor cereri:

1. Cereri de obiecte:

• Promovarea cererilor: terapeutul manipulează un obiect și așteaptă copilul să manifeste interes (arată cu degetul către obiect, se întinde către obiect, urmărește obiectul cu privirea). Poziționați-vă la nivelul copilului, încercați să-i captați contactul vizual și repetați numele obiectului. În cazul în care nu ați reușit să-i captați atenția la prima încercare, repetați de aproximativ două-trei ori, după care oferiți obiectul dorit.
• Cereri în prezența obiectului cu echoic: țineți în mână sau manipulați unul din obiectele/alimente preferate, așteptați copilul să devină interesat de acesta și spuneți numele obiectului. Este posibil ca la începutul programului să fie necesar să repetați de mai multe ori numele obiectului până când veți obține un răspuns din partea copilului.
• Cereri spontane în prezența obiectului: plasați obiectele/alimentele preferate în aria vizuală a copilului, astfel încât să le poată vedea, dar să nu poată avea acces la ele. Așteptați copilul să devină interesat de unul dintre itemi. În cazul în care copilul nu manifestă preferință pentru itemul prezentat, schimbați itemul sau încercați mai târziu.
• Cereri spontane în absența obiectului: copilul cere obiectul/alimentul preferat fără ca acesta să se afle în câmpul vizual.

2. Cereri de acțiuni: materialele necesare se stabilesc în funcție de preferințele copilului. Acțiuni precum: gâdilă-mă, prinde-mă, învârte-mă, nu necesită materiale specifice, însă pot fi create situații care să necesite manipularea anumitor obiecte pentru a obține întăritorul: deschide, împinge, apasă, suflă.

Putem folosi exemplul unui copil de 3 ani și jumătate diagnosticat recent cu autism. Copilul poate să spună câteva cuvinte, dar nu cere, nici măcar dacă obiectele pe care le vrea sunt la vedere. Cum cererea obiectelor care sunt la vedere este mai ușoară decât a acțiunilor sau obiectelor care sunt în afara câmpului vizual, ne vom concentra pe a-l învăța pe copil să ceară vocal obiectele la vedere.

O greșeală care se face uneori când îi învățăm pe copii să ceară este folosirea de cuvinte ca dă, mai mult și te rog. Copiii învață că, dacă vor ceva, pot să spună mai mult, iar lucrul respectiv le va fi dat. Dar, nu învață cum să ceară efectiv un obiect. În loc de asta, învață-l pe copil cum să ceară un obiect efectiv aflat la vedere și care, în cele din urmă, va fi scos din câmpul vizual.

Important de reținut este faptul că, dacă un copil obișnuit va învăța să ceară după numai câteva încercări, un copil cu întârzieri în dezvoltare poate să aibă nevoie de sute sau mii de încercări pentru a învăța să ceară. Preocuparea principală este să-i asigurăm micuțului, pe parcursul zilei, o mulțime de ocazii de a face acest lucru. Practic, ținta noastră va fi să-i dăm copilului sute de oportunități de a realiza cereri, în fiecare zi. Aceasta înseamnă că va trebui să creem o atmosferă în care el să fie motivat să ceară lucruri în mod frecvent.

Așadar, atunci când abilitatea de a cere este dobândită, aceasta îi va permite copilului să dețină mai mult control asupra mediului înconjurător, stimulând motivația copilului de a demonstra cât mai des comportamente verbale și permițând dezvoltarea abilităților de interacțiune socială.

Bibliografie

• ” Motivație și recompensă”, Robert Schramm.
• “ Terapia axata pe comportamentele verbale”, Tracy Rasmunssen, Mary Lynch Barbera

Program de Terapie în Sistem Centru de Zi – Centrul Delfinul pentru copii cu autism, Bacău – Asociația Betania

Autostimulările presupun executarea de mișcări repetitive și/sau manipularea obiectelor în mod repetitiv. Pentru copiii cu autism, autostimularea este un comportament extrem de puternic și perturbant care este preferat în locul altor activități.

Pentru a întelege autostimulările este important să reușim să identificăm funcția comportamentelor, adică motivele pentru care acestea apar.

Există patru funcții ale comportamentelor observabile:

1. Obținerea unui lucru
2. Obținerea atenției
3. Scăparea sau evitarea dintr-o situație neplăcută
4. Autostimularea.

În cazul autostimulărilor, întărirea este produsă chiar de comportamentul în sine, care produce senzația respectivă.

 Stimularea poate implica cele 5 simțuri: olfactiv, vizual, auditiv, kinestezic sau tactil. Pentru copilul cu TSA, autostimularea este considerată o caracteristică definitorie a comportamentului său.   

Comportamentele autostimulatoare iau diverse forme, care pot fi grupate în următoarele categorii:

Nivelul 1. Comportamentele autostimulatoare ce implică doar corpul:

1. Comportamente autostimulatoare care implică ochii: clipitul în mod repetat, se uită cu ochii pe jumătate închiși, își dă ochii peste cap, privește îndelung la lumini intermitente.
2. Mișcări mari ale corpului: se învârtește în cerc, merge pe vârfuri, merge înainte și înapoi, sare sau țopăie, aleargă stereotip și fără direcție, își scutură repetat capul, se masturbează.
3. Comportamente autostimulatoare care implică mâinile: își flutură mâinile sau aplaudă în mod repetat, își plimbă degetele pe diverse suprafețe, își freacă mâinile, își închide și deschide palma.
4. Comportamente care implică gura: stă cu mâna în gură, se joacă cu saliva, își linge buzele, respiră în ritmuri diverse, plescăie limba.
5. Autostimulare auditivă și gustativă: miroase și linge obiectele și oamenii, vorbește ca un copil mic, țipă încontinuu, îngână sau cântă, scoate sunete fără sens.

Nivelul 2. Presupun o modificare a mediului înconjurător, astfel încât acesta să producă semnale senzorial-perceptive.

1. Folosirea sau manipularea necorespunzătoare a obiectelor pentru a produce stimulare senzorială. De exemplu, copilul aliniază obiectele în șiruri, le învârtește sau le răsucește, le rupe.
2. Folosirea aparent corespunzătoare a obiectelor pentru a produce exclusiv stimulare senzorială. De exemplu, în mod repetat copilul aprinde și stinge becurile, deschide și închide ușile, aprinde și stinge televizorul, se încalță și se descalță.

O metodă de a reduce comportamentul autostimulator este întărirea comportamentului adecvat social. Atunci când crește frecvența altor comportamente, autostimulările pot scădea ca ocurență și intensitate. În mod similar individul poate oscila între diverse forme de autostimulare, astfel încât dacă o stimulare este suprimată, alta se poate dezvolta (de exemplu, suprimarea leagănului poate duce la intensificarea fluturării mâinilor).

Auto stimulările nu sunt un motiv de îngrijorare decât atunci când interferează cu învățarea, au ca rezultat marginalizarea, sau sunt periculoase.

Bibliografie:

• “Educarea persoanelor cu întârzieri de dezvoltare” – O. Ivar Lovaas
• https://autismvoice.ro/autostimularile-in-tsa-ce-sunt-cand-apar-cum-intervenim-asupra-lor/

Program de Terapie în Sistem Centru de Zi

Centrul Delfinul pentru copii cu autism, Bacău

Asociația Betania

Noile tendințe moderne sociale au dus la apariția a  mai multe tulburări  de pronunție în rândul copiilor, asupra cărora, metodele clasice de intervenție nu mai sunt suficiente.  Specialiștii în domeniul terapiilor de limbaj recomandă folosirea instrumentelor ajutătoare atunci când metodele clasice de ameliorare și remediere nu dau rezultate. Îmbinarea metodelor  terapeutice vechi cu cele noi, se face prin folosirea unor noi instrumente necesare antrenării și  dezvoltării aparatului fonoarticulator. Unele dintre instrumentele logopedice folosite în cadrul terapiei sunt cele de la Ark Therapeutics, denumite ARK’s Z Vibes și Z Grabber.

Funcția acestor instrumente logopedice este de a stimula cavitatea bucală, de a ajuta în procesele de masticație și deglutiție și în tulburările senzoriale. Acestea, îmbunătățesc tonusul muscular oral și senzorial oral, ele fiind concepute pentru a fi folosite cu vibrații, unde aceste instrumente creează un nou nivel de stimulare orală, care duce la o conștientizare mai bună a mișcărilor specifice, realizate de mușchii obrajilor, de mandibulă, de buze și de mușchii limbii în actul vorbirii, precum și în activitatea de masticație și deglutiție. În anumite cazuri, unii copii pot fi mai puțin receptivi la vibrații decât alții. Vibrațiile chiar pot deranja la început, de aceea este necesar un timp mai îndelungat de acceptare. Introducerea instrumentelor în cadrul terapiei trebuie să se facă treptat, într o manieră ludică, astfel încât copilul să le accepte cu plăcere.                                 

Instrumentele  din gama Z Vibe se pot folosi în hiposensibilitate, când copiii nu sunt conștienți de componentele aparatului fonoarticulator sau în hipersensibilitate, pentru desensibilizare orală. Totodată, exercițiile de stimulare orală contribuie la scăderea gradului de salivare, o problemă destul de des întâlnită în ultimii ani, în rândul copiilor.

Beneficiile Z-Vibe

• Crește gradul de conștientizare orală
• Scade sensibilitățile orale
• Calmează
• Emiterea corectă a sunetelor
• Predă abilități de mușcat și de mestecat
• Dezvoltă abilități motorii orale
• Îmbunătățește igiena orală
• Lucrează asupra abilităților de scriere și a nevoilor motrice senzoriale

Durata și intensitatea exercițiilor cu instrumentele Z Vibe , diferă în funcție de diagnostic și obiectivele urmărite. În același timp, terapia motorie senzorială realizată cu aceste instrumente, în scopul îmbunătățirii  vorbirii și a masticației și deglutiției, trebuie aplicată împreună cu alte metode de intervenție  terapeutică. Terapia oral motorie senzorială în logopedie este ca o piesă de puzzle, care completează tabloul recuperării.

Sursa: V. Olarescu. (2022). Fundamentele Logopediei (Vol. 1.). Garmont Studio. Chișinau

Serviciul de Terapie Logopedică

Centrul Delfinul pentru copii cu autism, Bacău