Termenul de dislalie desemnează o categorie specifică de tulburări de pronunție cu un caracter tranzitiv.
Dislalia presupune tulburări care afectează calitatea articulării sunetelor prin omiterea, înlocuirea sau distorsionarea lor. Este cea mai întâlnită tulburare de vorbire și o putem observa mai ales la preșcolari și școlarii mici.
Un copil dislalic nu va prezenta dificultăți în înțelegerea limbajului sau în exprimare, dificultățile lui sunt doar în finalitatea sonoră, în emiterea și corectarea sunetelor.
Dislalia are o serie de posibile cauze. Pot fi amintite cauze de natură organică: malformații ale organelor periferice implicate în vorbire precum limba, dinții, buzele (microglosie, macroglosie, implantarea defectuoasă a dinților, frenul lung sau prea scurt etc.), leziuni organice ale analizatorului auditiv, afectări ale auzului fonematic, poziția greșită a limbii între dințișori, imitarea unui model greșit sau încurajarea celor din jur a vorbirii stâlcite, pe motiv că e amuzant.
În practică, dislalia poate fi însoțită și de alte tulburări precum întârzierea în dezvoltarea limbajului. Dislalia care e greu corectabilă poate fi un indiciu privind existența tulburărilor de citit-scris ulterioare.
Dislalia este un diagnostic care apare în condițiile verbalizării copilului, cu diferența că verbalizarea este defectuoasă, afectată. Diagnosticarea și începerea intervenției se poate face după vârsta de 3 ani.
Un copil care a vorbit devreme și la trei ani, trei ani și jumătate nu pronuntă mai multe consoane poate fi evaluat și poate începe corectarea pronunției.
Dacă doar sunetul ,,r” ridică probleme, atunci putem aștepta și după patru ani și jumătate, chiar și până la cinci ani, pentru că emiterea acestei consoane necesită o anumită maturitate cognitivă, inclusiv a aparatului fonoarticulator.
Diagnosticarea dislaliei se realizează urmărind cum vorbește copilul în mod natural, antrenându-l în discuții, povestind sau relatând o întâmplare, dar și parcurgând liste specifice de cuvinte pentru identificarea sunetelor problematice.
Evaluarea va cuprinde și aspecte care țin de felul în care copilul se exprimă: complexitatea propozițiilor, vocabular, flexibilitatea limbajului în general, înțelegerea limbajului, memoria de lucru, etc.
Orice model de fișă logopedică cuprinde și liste de cuvinte speciale pentru dislalie.Este vorba de o colecție de cuvinte care conțin sunetele posibil afectate în diverse poziții (început, mijloc, final).
Mai putem observa în momentul evaluării că pentru unele sunete copilul dovedește o pronunție greșită când vorbirea este liberă și o pronunție corectă când repetă cuvintele după logoped. Acest lucru se petrece pentru că în cel de-al doilea caz el este atent, conștient și face eforturi pentru a pronunța corect. Este și un indiciu că el poate pronunța corect doar că are nevoie de exercițiu specific.
Pentru a obține rezultate bune în procesul terapeutic este bine să avem în atenție 5 principii de care să ținem cont:
1. Intervenția timpurie;
2. Implicarea părinților și continuarea exercițiilor acasă;
3. Urmarea principiului de la simplu la complex;
4. Încurajarea și susținerea potențialului copilului;
5. Principiul exercițiilor scurte dar realizate constant;
Etapele intervenției logopedice sunt:
1. Terapia de ordin general:
-familiarizarea cu activitatea logopedică și motivarea pentru activități;
-dezvoltarea auzului fonematic;
-gimnastica fonoarticulatorie;
-educarea respirației corecte;
2. Emiterea/obținerea și exersarea sunetului/sunetelor pronunțate greșit.
3. Introducerea sunetului în silabe și cuvinte în diferite poziții (inițială,medie și finală).
4. Introducerea sunetului în cuvinte a căror dificultate este în creștere. Cuvintele în propoziții mai dificile.
5. Vorbirea reflectată (prin repetare după logoped) exersată și corectă.
6. Vorbirea independentă și pronunția corectă a sunetului, cuvântului.
7. Exersarea în povestiri, poezii redate liber.
Metodele generale ne ajută să pregătim aparatul fonoarticulator. Miogimnastica, exercițiile de respirație, exercițiile pentru auzul fonematic și crearea unei relații cu copilul, motivarea și susținerea lui sunt importante și e necesară adaptarea la nevoile particulare ale copilului.
Exercițiile de miogimnastică sunt o modalitate de a pregăti copilul pentru imitație și un mod distractiv de canalizare a atenției pentru emiterea sunetelor.
-Exerciții de închidere/deschidere a gurii
-Exerciții de coborâre/ridicare a maxilarelor
-Imitarea mușcăturii
-Limba iese și intră repede
-Limba de la stânga la dreapta
-Limba șterge buzele
-Limba șterge dinții de deasupra/dedesubt
-Mișcarea limbii în sus și în jos cu gura deschisă
-Mișcări de sugere a obrajilor
-Zâmbet larg
-Rotunjirea buzelor
-Umflarea obrajilor
-Vibrarea buzelor
-Imitarea pupicului
-Imitarea înghițitului
Pentru copil modelul prezentat de adult în realizarea exercițiilor este foarte important și de folos dar putem folosi imagini, instrumente logopedice, diferite recompense alimentare (acadea, sticks, drajeuri).
Educarea respirației unui copil care urmează un program de recuperare a limbajului este foarte importantă. Fără o respirație corespunzătoare, emisia sunetelor devine dificilă. În procesul terapeutic, exercițiile privind acest aspect sunt efectuate înainte de a aplica metode specifice fiecărui diagnostic. Cu ajutorul exercițiilor putem obține o respirație corectă care, pe lângă suportul esențial în fonație, ajută și la oxigenarea și circulația sângelui, reduce oboseala, calmează și liniștește, ajută memoria și atenția.
Câteva exemple de exerciții de respirație pe care copilul le poate face cu părinții sunt: miroase flori,, parfum. Suflă (baloane de săpun, confetti, bucățele de hârtie). Suflă lumânari, suflă în fluier, trompetă, muzicuță, morișcă. Suflă cu paiul în apă, în spumă când face baie etc.
Auzul fonematic reprezintă capacitatea de a identifica, discrimina și diferenția sunetele limbii. Este o abilitate care contribuie la realizarea unei pronunții corecte. Prin activitatea de dezvoltare a auzului fonematic se stabilește un sistem relațional între modalitatea senzorială de percepere a sunetelor și crearea unor imagini ideale la niveluri superioare. Tulburările auzului fonematic pot merge de la incapacitatea diferențierii tuturor sunetelor sau numai a unora și până la imposibilitatea perceperii chiar a silabelor și cuvintelor, ca unitați specifice ale limbajului.
Datorită legăturii strânse dintre auzul fonematic și mișcările articulatorii, diferențele de la nivelul unui element se fac simțite și la cel de al doilea. Astfel, slaba dezvoltare a mișcărilor articulatorii sau neexersarea lor influențează auzul fonematic așa cum, la rândul lor,t ulburările respective determină confuzii la nivelul emisiei sau o slabă antrenare a elementelor coparticipative la actul de pronunție.
Exercițiile de început sunt: sunetele ambientale, sunetele din natură, onomatopee, recunoașterea vocii persoanelor cu care copilul se obișnuiește acasă.
Educarea personalității copilului dislalic ajută în înlăturarea negativismului, consolidarea încrederii în sine a acestuia, motivarea lui pentru etapele următoare. La începutul terapiei dar și pe parcursul ei logopedul se asigură că stabilește relații adecvate cu copilul, care să-l susțină în procesul transformării vorbirii. Relația se referă în primul rând la realizarea unei conexiuni cu copilul și înțelegerea percepțiilor lui, așa încât copilul să simtă că este acceptat. Dacă micuțul percepe această relație ca fiind de încredere, el se va simți în siguranță.
După ce ne-am asigurat că avem o relație potrivită cu copilul și că este încântat de activitățile desfașurate împreună și s-au stabilit regulile, aparatul fonoarticular are o mobilitate bună, există control în sfera respirației, începem corectarea sunetelor. Dacă avem doar un sunet afectat începem cu el, dacă sunt mai multe, putem testa abilitățile copilului și să lucrăm în continuare, având în vedere să lăsăm pentru final sunetul ,,r”.
Odată începută terapia cu un sunet continuăm toate etapele specifice. Copilul are nevoie de timp ca să învețe și să internalizeze o pronunție nouă, corectă.
În emiterea sunetelor este importantă capacitatea copilului de a imita. El va lucra în mai multe reprize (sitting-uri) scurte alternate cu pauze scurte de jocuri care urmăresc dezvoltarea limbajului, motricității, gândirii. Odată sunetul spus corect, vom continua cu silabe, logatomi, cuvinte, propoziții, poezii. Folosind imaginația, copilul va repeta după logoped și părinte liste de cuvinte care au sunetul vizat în poziție inițială, mediană și finală.
Serviciul de Terapie Logopedică
Centrul Delfinul pentru copii cu autism, Bacău
surselor consultate:
1.Cartea mea de logopedie de Georgiana Ungureanu 2.Logopedia Terapia tulburărilor de limbaj de Carolina Bodea Hațegan
Ce este dislalia?
Leave a Comment
Posted: mai 23, 2023 by admin
Ce este dislalia?
Termenul de dislalie desemnează o categorie specifică de tulburări de pronunție cu un caracter tranzitiv.
Dislalia presupune tulburări care afectează calitatea articulării sunetelor prin omiterea, înlocuirea sau distorsionarea lor. Este cea mai întâlnită tulburare de vorbire și o putem observa mai ales la preșcolari și școlarii mici.
Un copil dislalic nu va prezenta dificultăți în înțelegerea limbajului sau în exprimare, dificultățile lui sunt doar în finalitatea sonoră, în emiterea și corectarea sunetelor.
Dislalia are o serie de posibile cauze. Pot fi amintite cauze de natură organică: malformații ale organelor periferice implicate în vorbire precum limba, dinții, buzele (microglosie, macroglosie, implantarea defectuoasă a dinților, frenul lung sau prea scurt etc.), leziuni organice ale analizatorului auditiv, afectări ale auzului fonematic, poziția greșită a limbii între dințișori, imitarea unui model greșit sau încurajarea celor din jur a vorbirii stâlcite, pe motiv că e amuzant.
În practică, dislalia poate fi însoțită și de alte tulburări precum întârzierea în dezvoltarea limbajului. Dislalia care e greu corectabilă poate fi un indiciu privind existența tulburărilor de citit-scris ulterioare.
Dislalia este un diagnostic care apare în condițiile verbalizării copilului, cu diferența că verbalizarea este defectuoasă, afectată. Diagnosticarea și începerea intervenției se poate face după vârsta de 3 ani.
Un copil care a vorbit devreme și la trei ani, trei ani și jumătate nu pronuntă mai multe consoane poate fi evaluat și poate începe corectarea pronunției.
Dacă doar sunetul ,,r” ridică probleme, atunci putem aștepta și după patru ani și jumătate, chiar și până la cinci ani, pentru că emiterea acestei consoane necesită o anumită maturitate cognitivă, inclusiv a aparatului fonoarticulator.
Diagnosticarea dislaliei se realizează urmărind cum vorbește copilul în mod natural, antrenându-l în discuții, povestind sau relatând o întâmplare, dar și parcurgând liste specifice de cuvinte pentru identificarea sunetelor problematice.
Evaluarea va cuprinde și aspecte care țin de felul în care copilul se exprimă: complexitatea propozițiilor, vocabular, flexibilitatea limbajului în general, înțelegerea limbajului, memoria de lucru, etc.
Orice model de fișă logopedică cuprinde și liste de cuvinte speciale pentru dislalie.Este vorba de o colecție de cuvinte care conțin sunetele posibil afectate în diverse poziții (început, mijloc, final).
Mai putem observa în momentul evaluării că pentru unele sunete copilul dovedește o pronunție greșită când vorbirea este liberă și o pronunție corectă când repetă cuvintele după logoped. Acest lucru se petrece pentru că în cel de-al doilea caz el este atent, conștient și face eforturi pentru a pronunța corect. Este și un indiciu că el poate pronunța corect doar că are nevoie de exercițiu specific.
Pentru a obține rezultate bune în procesul terapeutic este bine să avem în atenție 5 principii de care să ținem cont:
1. Intervenția timpurie;
2. Implicarea părinților și continuarea exercițiilor acasă;
3. Urmarea principiului de la simplu la complex;
4. Încurajarea și susținerea potențialului copilului;
5. Principiul exercițiilor scurte dar realizate constant;
Etapele intervenției logopedice sunt:
1. Terapia de ordin general:
-familiarizarea cu activitatea logopedică și motivarea pentru activități;
-dezvoltarea auzului fonematic;
-gimnastica fonoarticulatorie;
-educarea respirației corecte;
2. Emiterea/obținerea și exersarea sunetului/sunetelor pronunțate greșit.
3. Introducerea sunetului în silabe și cuvinte în diferite poziții (inițială,medie și finală).
4. Introducerea sunetului în cuvinte a căror dificultate este în creștere. Cuvintele în propoziții mai dificile.
5. Vorbirea reflectată (prin repetare după logoped) exersată și corectă.
6. Vorbirea independentă și pronunția corectă a sunetului, cuvântului.
7. Exersarea în povestiri, poezii redate liber.
Metodele generale ne ajută să pregătim aparatul fonoarticulator. Miogimnastica, exercițiile de respirație, exercițiile pentru auzul fonematic și crearea unei relații cu copilul, motivarea și susținerea lui sunt importante și e necesară adaptarea la nevoile particulare ale copilului.
Exercițiile de miogimnastică sunt o modalitate de a pregăti copilul pentru imitație și un mod distractiv de canalizare a atenției pentru emiterea sunetelor.
-Exerciții de închidere/deschidere a gurii
-Exerciții de coborâre/ridicare a maxilarelor
-Imitarea mușcăturii
-Limba iese și intră repede
-Limba de la stânga la dreapta
-Limba șterge buzele
-Limba șterge dinții de deasupra/dedesubt
-Mișcarea limbii în sus și în jos cu gura deschisă
-Mișcări de sugere a obrajilor
-Zâmbet larg
-Rotunjirea buzelor
-Umflarea obrajilor
-Vibrarea buzelor
-Imitarea pupicului
-Imitarea înghițitului
Pentru copil modelul prezentat de adult în realizarea exercițiilor este foarte important și de folos dar putem folosi imagini, instrumente logopedice, diferite recompense alimentare (acadea, sticks, drajeuri).
Educarea respirației unui copil care urmează un program de recuperare a limbajului este foarte importantă. Fără o respirație corespunzătoare, emisia sunetelor devine dificilă. În procesul terapeutic, exercițiile privind acest aspect sunt efectuate înainte de a aplica metode specifice fiecărui diagnostic. Cu ajutorul exercițiilor putem obține o respirație corectă care, pe lângă suportul esențial în fonație, ajută și la oxigenarea și circulația sângelui, reduce oboseala, calmează și liniștește, ajută memoria și atenția.
Câteva exemple de exerciții de respirație pe care copilul le poate face cu părinții sunt: miroase flori,, parfum. Suflă (baloane de săpun, confetti, bucățele de hârtie). Suflă lumânari, suflă în fluier, trompetă, muzicuță, morișcă. Suflă cu paiul în apă, în spumă când face baie etc.
Auzul fonematic reprezintă capacitatea de a identifica, discrimina și diferenția sunetele limbii. Este o abilitate care contribuie la realizarea unei pronunții corecte. Prin activitatea de dezvoltare a auzului fonematic se stabilește un sistem relațional între modalitatea senzorială de percepere a sunetelor și crearea unor imagini ideale la niveluri superioare. Tulburările auzului fonematic pot merge de la incapacitatea diferențierii tuturor sunetelor sau numai a unora și până la imposibilitatea perceperii chiar a silabelor și cuvintelor, ca unitați specifice ale limbajului.
Datorită legăturii strânse dintre auzul fonematic și mișcările articulatorii, diferențele de la nivelul unui element se fac simțite și la cel de al doilea. Astfel, slaba dezvoltare a mișcărilor articulatorii sau neexersarea lor influențează auzul fonematic așa cum, la rândul lor,t ulburările respective determină confuzii la nivelul emisiei sau o slabă antrenare a elementelor coparticipative la actul de pronunție.
Exercițiile de început sunt: sunetele ambientale, sunetele din natură, onomatopee, recunoașterea vocii persoanelor cu care copilul se obișnuiește acasă.
Urmează folosirea cuvintelor paronimice, jocuri(deschide urechea bine, bim-bom, telefonul fară fir).
Educarea personalității copilului dislalic ajută în înlăturarea negativismului, consolidarea încrederii în sine a acestuia, motivarea lui pentru etapele următoare. La începutul terapiei dar și pe parcursul ei logopedul se asigură că stabilește relații adecvate cu copilul, care să-l susțină în procesul transformării vorbirii. Relația se referă în primul rând la realizarea unei conexiuni cu copilul și înțelegerea percepțiilor lui, așa încât copilul să simtă că este acceptat. Dacă micuțul percepe această relație ca fiind de încredere, el se va simți în siguranță.
După ce ne-am asigurat că avem o relație potrivită cu copilul și că este încântat de activitățile desfașurate împreună și s-au stabilit regulile, aparatul fonoarticular are o mobilitate bună, există control în sfera respirației, începem corectarea sunetelor. Dacă avem doar un sunet afectat începem cu el, dacă sunt mai multe, putem testa abilitățile copilului și să lucrăm în continuare, având în vedere să lăsăm pentru final sunetul ,,r”.
Odată începută terapia cu un sunet continuăm toate etapele specifice. Copilul are nevoie de timp ca să învețe și să internalizeze o pronunție nouă, corectă.
În emiterea sunetelor este importantă capacitatea copilului de a imita. El va lucra în mai multe reprize (sitting-uri) scurte alternate cu pauze scurte de jocuri care urmăresc dezvoltarea limbajului, motricității, gândirii. Odată sunetul spus corect, vom continua cu silabe, logatomi, cuvinte, propoziții, poezii. Folosind imaginația, copilul va repeta după logoped și părinte liste de cuvinte care au sunetul vizat în poziție inițială, mediană și finală.
Serviciul de Terapie Logopedică
Centrul Delfinul pentru copii cu autism, Bacău
surselor consultate:
1.Cartea mea de logopedie de Georgiana Ungureanu
2.Logopedia Terapia tulburărilor de limbaj de Carolina Bodea Hațegan
Category: Centrul Delfinul Bacău