Dezvoltarea abilităților de joc la copiii cu Tulburare de Spectru Autist

,, Jocul este un impuls irezistibil prin care copilul își modelează propria-i statuie.” – Jean Chateau, Copilul și jocul

          Jocul este o parte crucială a dezvoltării copilului încă de la primele interacțiuni cu lumea, reprezentând principalul mijloc de dezvoltare pe plan emoțional, fizic, cognitiv, lingvistic și social. Copiii își dezvoltă, prin joc, creativitatea și imaginația, învață să gândească în diferite moduri și să se descurce în diverse situații problematice.

          Dacă la copilul neuro-tipic jocul apare în mod spontan iar rolul adultului este acela de a fi prezent și a interacționa cu acesta, la copilul cu TSA lucrurile stau diferit. Copilul cu tulburare de spectru autist adeseori nu deține abilități de joc sau, atunci când se joacă o face singur, jocul fiind de cele mai multe ori repetitiv, restrictiv și stereotipic. Astfel, predarea și dezvoltarea abilităților de joc la copilul cu TSA aduce o contribuție favorabila pe mai multe planuri: stimulează dezvoltarea limbajului, duce la scăderea comportamentelor neadecvate, cresc abilitățile de interacțiune socială și de comunicare etc.

          În funcție de nivelul de socializare implicat putem identifica mai multe tipuri de joc;

• jocul solitar (nu necesită interacțiune, împărțirea materialelor, jucăriilor sau a spațiului);
• jocul paralel (se joacă alături de alți copii, fără a interacționa);
• jocul de cooperare (activitate comună și scop comun – construcții, puzzle, vînătoarea de comori);
• jocul simbolic (a se preface că obiectele au altă funcție sau sunt altceva, nu implică neapărat socializare);
• jocul de rol (jocul are caracter imitativ, implică interacțiune);
• jocul cu partener/social (intercațiune socială în cadrul unui grup).

  Jocul paralel (Parallel Play) marchează o etapă importantă de dezvoltare în care

copilul se îndreaptă pentru prima dată în afara zonei sale de confort și face o încercare în a avea o altă persoană în vecinătatea mediului său de joc, încercând să stabilească o relație. Când vine vorba de jocul paralel, vârsta nu este un factor generalizat, deoarece fiecare copil se apropie de joc și interacționează cu alți copii/adulți în timpul său, în mod particular. Asta nu înseamnă că nu se plac reciproc, ci doar se joacă în paralel. În ciuda faptului că au puțin contact social, copiii care se joacă în acest mod învață destul de multe

unul de la celălalt. Chiar dacă aparent nu iși acordă atenție reciprocă, adesea ei mimează comportamentul celuilalt.

          Deși în timpul jocului paralel nu există interacțiune între copii, aceștia devin

totuși conștienți unul de prezența celuilalt, făcând posibil contactul vizual și apariția jocului imitativ. Astfel, pe parcursul jocului, pot apărea trei cadre:

• 1 la 1 copil – adult;
• 1 la 1 copil – copil (fără intervenția adultului);
• 1 copil – mai mulți copii (comunitate/ grădiniță/ școală).

   Încurajarea jocului paralel la copilul cu TSA se face treptat, lăsând copii să se joace

unul lângă celălalt (sau față în față) și nu unul cu celălalt, fiecare avînd propriile jucării. Se organizează activități cât mai simple, precum incastru, construcții cu cuburi, coloratul sau modelajul cu plastilină, pe o durată de timp relativ scurtă.

          Jocul paralel poate părea egocentric, dar există multe beneficii pentru copilul implicat, printre care următoarele:

1. Dezvoltarea limbajului – Pe măsură ce copilul este axat pe propriul joc, va asculta și va învăța cuvinte de la ceilalți participanți. Uneori poate să arunce o privire și să observe o jucărie sau o acțiune  denumită de un cuvânt care se va adăuga în  vocabularul său.
2. Dezvoltarea motricității fine și grosiere – Ceea ce pentru unii pare simplu poate fi un lucru provocator pentru micuții care învață mișcări de reglare fină. De asemenea, o acțiune simplă a unui copil, poate avea în spate o componentă imaginativă complicată.
3. Exprimarea dorințelor și sentimentelor – În timpul jocului, copilul folosește tot ce are la dispoziție, inclusiv jucării sau propriile mâini, pentru a-și exprima sentimentele. Acestea variază de la bucurie la frică, până la frustrare, și se bazează pe ceea ce experimentează.
4. Înțelegerea interacțiunilor sociale și învățarea limitelor – Jocul paralel nu reprezintă izolare, copilul aflându-se exact unde trebuie și anume în propria lui lume, situată în mijlocul lumii mai mari, pe care el încă nu o conștientizează. Observând interacțiunea dintre ceilalți, copilul achiziționează informații despre atenția socială.

   Angajarea în jocul cu alți copii este ceva ce se învață și se face treptat. Pentru copilul cu TSA aceasta ar putea fi o provocare și mai mare. Cum fiecare copil cu autism este unic în dezvoltare și achiziții, este important ca predarea noțiunilor de joc să fie adaptată la potențialul acestuia și procesul de învățare să se desfășoare în concordanță cu nivelul său.

        Surse consultate:

1. „Terapia axată pe comportamente verbale”- Mary Linch Barbera

Centrul Delfin pentru copii cu autism – Asociația Betania, Bacău

Program de Terapie în Sistem Centru de Zi