Stimularea limbajului la copiii non-verbal

Dacă la copiii tipici limbajul se dezvoltă natural, fiind suficient să îi stimulăm corect (să vorbim mult în preajma copiilor, să le oferim explicații, să le cântăm etc.), acest lucru nu se întâmplă în dezvoltarea copilului cu autism. Pe lângă dificultățile întâlnite în sfera de socializare și comportament, copiii cu autism prezintă și dificultăți de comunicare și limbaj, având o slabă capacitate de a interacționa sau comunica. Mulți dintre ei nu vorbesc sau, dacă sunt verbali, pot avea dificultăți în exprimare ori in înțelegerea celor din jur. Dificultățile pe care le întâmpină nu se regăsesc doar în limbajul verbal, ci și în cel nonverbal (contact vizual, neînțelegerea expresiilor faciale și a gesturilor).

Deficitul în comunicarea verbală și nonverbală variază în funcție de vârstă, nivel de inteligenta și abilități de limbaj, precum și de istoricul intervențiilor și suportul primit anterior. Afectarea variază de la lipsa totală a limbajului verbal, dificultăți în înțelegerea limbajului sau ecolalie, până la folosirea unui limbaj foarte elevat. Chiar și atunci când vocabularul și gramatica nu sunt afectate, este afectată comunicarea socială.

Limbajul oral se dezvoltă pe baza preachiziţiilor limbajului, a elementelor de psihomotricitate. De aceea, nu putem avea pretenţia ca un copil să imite după noi silabe sau cuvinte dacă el, de exemplu, nu reuşeşte ȋncă să facă imitaţie grosieră. Pentru ca limbajul să se poată dezvolta este necesară parcurgerea mai multor etape, astfel:

  1. însușirea abilităţilor pre-verbale şi de interacțiune timpurie: contact vizual, atenţia ȋmpărtăşită, abilităţi de imitaţie, abilităţi de aşteptare şi preluare a interacţiunii, gesturi;
  2. ȋnsuşirea abilităţilor de atenţie şi ascultare: aşteaptă, priveşte, ascultă, realizează sarcini simple;
  3. ȋnsuşirea abilităţilor de joc: joc corporal, joc funcţional, joc simbolic;
  4. ȋnţelegerea limbajului: ȋnţelege cuvinte, propoziţii, instrucţii simple;
  5. folosirea limbajului: cuvinte, propoziţii, structură gramaticală;
  6. pronunţia.

În terapie, logopedul nu parcurge fiecare etapă secvenţial, ci etapele sunt abordate simultan. Astfel, prima parte din cadrul şedinţei de terapie poate fi dedicată antrenării abilităţilor prerechizite ale limbajului. Copilul va ȋnvăţa, mai ȋntȃi, sensul cuvintelor şi al comunicării, va ȋnvăţa denumiri şi va răspunde non-verbal cerinţelor. La copiii mici şi non-verbali, terapia debutează cu stimularea vocalizărilor, sunetelor, silabelor, cuvintelor, ȋn timp ce, la copiii care sunt verbali, terapia va pune accent pe funcţionalitatea folosirii limbajului, ȋnvătȃnd să susţină o conversaţie, să ȋşi aştepte rȃndul ȋntr-o discuţie etc.

Pentru o bună dezvoltare a limbajului este necesară o bună dezvoltare a motricităţii fine, precum şi ȋnsuşirea deprinderii corecte de a mȃnca, pentru ȋntărirea musculaturii fine a feţei. Aceiaşi muşchi care sunt implicaţi ȋn supt, muşcat, mestecat şi lins sunt implicaţi şi ȋn vorbire, motiv pentru care nu se recomandă folosirea prelungită a biberonului sau oferirea de mȃncare pasată mai mult decȃt este necesar.

Ca modalităţi de stimulare a limbajului, amintim:

  • Stimularea mecanică (ex. masaj facial, exerciţii care imprimă vibraţia);
  • Imitarea orală (mişcări pentru mobilitatea buzelor şi obrajilor, mişcări pentru mobilitatea limbii, mişcări pentru mobilitatea maxilarului, exerciţii de respiraţie non-verbală, exerciţii de respiraţie verbală);
  • Imitarea verbală.

Atunci cȃnd copilul nu vorbeşte, putem ȋncuraja vocalizările spontane, urmărim sunetele pe care copilul le emite spontan şi imităm aceste sunete fără a-i cere copilului să le imite, ne ghidăm după motivaţia lui. Vocalizarea ȋnseamnă orice sunet sau cuvȃnt emis de copil, plecȃnd de la un simplu rȃs şi ajungȃnd la silabe ȋndelung repetate (aaaaa, papapap etc.). Avȃnd ȋn vedere particularităţile de dezvoltare ale copilului cu TSA, este necesar să ȋi creăm cȃt mai multe contexte propice vocalizării, să cȃntăm mult ȋn preajma lui, să iniţiem jocuri folosind onomatopee.

Este bine să recompensăm orice sunet emis de copil, chiar dacă este încet şi scurt. Trebuie să urmărim funcționalitatea limbajului şi ne ghidăm după apariția sunetelor, în mod natural la copii. După ce apare imitația verbală, putem lucra corectitudinea imitării (să imite doar ceea ce spunem, să nu completeze cuvinte). Însă, dacă după numeroase încercări de a stimula limbajul, acesta nu apare, se pot folosi sisteme alternative de comunicare (ex. PECS).

Serviciul de Terapie Logopedică

Centrul Delfinul pentru copii cu autism, Bacău

Lasă un răspuns