Terapia ocupaționale si rolul ei in actul educațional

Rolul terapiei ocupaţionale este de a dezvolta însuşiri, calităţi, abilităţi, beneficiarii fiind persoane care au întâmpinat probleme ale capacităţii de funcţionare în orice perioadă a dezvoltării individuale, fizice sau psihice. Spectrul de acţiune al terapiei ocupaţionale include probleme fizice, deci ale corpului, psihice – la bolnavii psihici, cognitive, psihologice şi psihosociale. 

Terapia ocupațională, fiind o activitate cu scop bine definit, implicarea persoanei în astfel de acțiuni presupune coordonarea între sistemele senzoriale, motorii, cognitive și psiho-sociale ale individului.

 În terapia ocupaţională activitatea practică este folosită pentru a dezvolta abilităţile de adaptare. Prin ea, individul dobândeşte autoritate mediului înconjurător, fapt ce contribuie la dezvoltarea sentimentului de competenţă. Prin competenţă creşte capacitatea de a face faţă problemelor existenţiale, de a-şi îndeplini rolul social prin contactul direct cu factorul uman şi cu mediul. Prin interacţiunea cu aceşti factori individul ajunge să-şi cunoască potenţialul şi limitele sale, cât şi cele ale mediului în care trăieşte. Practicienii de terapie ocupaţională folosesc activitatea practică ca metodă de a ajuta clientul să înveţe o nouă îndeletnicire de a-şi regăsi o aptitudine pierdută, de a compensa o incapacitate şi de a preveni o disfuncţie.

Terapia ocupațională se focalizează pe următoarele:

·         încredere în sine;

·         stima de sine;

·         abilitatea de a lua decizii;

·         responsabilitate pentru propria persoană;

·         conștientizarea realității;

·         putere de concentrare, atenție, perseverență;

·         toleranță la frustrare;

·         gestionarea fricii, tensiunii și agresivității;

·         exprimare a emoțiilor;

·         conștientizare corporală;

·         comunicare și abilități sociale;

·         potențial și energie;

·         motivație;

Terapia ocupațională se adresează:

·         copiilor cu probleme de învățare;

.          copiilor cu probleme senzoriale;

·         copiilor cu autism;

·         copiilor cu tulburări de dezvoltare;

·         copiilor cu tulburări mentale sau de comportament;

·         copiilor cu probleme fizice si motrice

·  copiilor cu bolii cronice

Scopurile terapiei ocupaţionale sunt de a învăţa şi cultiva independenţe individuale, de a căuta căi pentru client ca să-şi recâştige sau să-şi regăsească capacitatea de a funcţiona independent depinzând cât mai puţin de asistenţa oferită de alţii.

Serviciul de Terapie Ocupațională

Centrul Delfinul pentru copii cu autism, Bacău

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *